Amenzi uriașe pentru cei care nu-și curăță terenurile pe care crește ambrozia!
Președintele Klaus Johannis a promulgat ieri, legea care obligă toți proprietarii de terenuri ori orice alte spații publice să ia măsurile necesare pentru combaterea...
Amenzi de 1500 de lei pentru cei care fac gălăgie în apartamente! Decizia vine...
Polițiștii vor putea da amenzi de până la 1500 de lei celor care depășesc limitele bunului simț în ceea ce privește gălăgia din apartamente....
A început înscrierea copiilor în clasa pregătitoare! Ce trebuie să știe părinții!
Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, au obligația să-i înscrie la școală. În cazul în care...
Propunere de hotărâre privind termenul de plată al taxei de salubrizare în SECTORUL 4
Termenul limită de plată pentru taxa de salubrizare este 31 martie, adică sfârșitul acestei luni, însă, în condițiile în care la Directia de Taxe...
Radarele vor fi instalate doar pe autovehiculele cu însemnele distinctive ale Poliţiei rutiere
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea articolului 109 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice care prevede că radarele vor...
Primăria Capitalei astupă gropile din București. Vezi care sunt arterele pe care se va...
Bucureștenii mai au un pic de așteptat până să scape de gropile care au umplut străzile după trecerea iernii
Primăria Municipiului București (PMB), prin Administrația...
Veste primită de toţi cei care au paşapoarte pe cale să expire
Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală de Paşapoarte, şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, vor notifica deţinătorii de paşapoarte faptul că urmează să...
TRAGEDIE – Medic în vârstă de 38 de ani găsit mort la Spitalul Sfantul...
Medicii de la Spitalul ,,Sfântul Ioan” din sectorul 4 sunt în stare de șoc.
Un coleg de-ai lor a fost găsit azi dimineață fără suflare....
Reţeaua Telekom a picat. Toţi clienţii, afectaţi. Când se vor remedia problemele? Anunţul companiei
UPDATE ora 22:00: Telekom Romania anunță pe pagina oficiala de Facebook restabilirea serviciilor de voce, abonații continua sa posteze mesaje cu probleme!
Reţeaua Telekom a...
Doi hoți care acționau în sectorul 4 au fost prinși în flagrant de polițiști
Aveți grijă unde vă țineți portofelul când circulați cu RATB-ul! Doi hoți care acționau în sectorul 4 au fost prinși în flagrant de polițiști.
Poliţişti...













