Veste primită de toţi cei care au paşapoarte pe cale să expire

853

Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală de Paşapoarte, şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, vor notifica deţinătorii de paşapoarte faptul că urmează să le expire paşaportul, începând de miercuri, 7 martie.

„Deţinătorii de paşapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informaţi că le expiră paşaportul, cu una până la trei luni înainte. Prin acelaşi mesaj, cetăţenii vor fi încurajaţi să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de aşteptare din perioada de vară”, se arată într-un comunicat al MAI.

Textul mesajului va fi, potrivit MAI, : „Paşaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programaţi-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)“. Pentru SMS-urile transmise la nivel naţional, va figura ca semnatar D.G. Paşapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular. Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul PAŞAPOARTE.

Citește și: Modernizarea Capitalei, un moft

„De asemenea, în luna martie a.c., vor primi un SMS de notificare cetăţenii cărora le-a expirat paşaportul în ultimele 6 luni. Sistemul informatic a fost pus la dispoziţie de integratorul proiectului „Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-Pass”, Compania Naţională Imprimeria Naţională, în urma unei proceduri de achiziţie derulată prin SEAP”, se mai arată în comunicatul MAI.

Printre demersurile inițiate de MAI și MAE pentru simplificarea procedurilor de obținere a pașaportului și de reducere a aglomerației de la structurile de pașapoarte, care se înregistrează mai ales vara, se numără interconectarea sistemelor informatice ale celor două ministere, măsuri pe linie legislativă (ex. proiectul de lege pentru creșterea valabilității pașapoartelor), de resurse umane (ex. încadrarea de personal din sursă externă pentru serviciile de pașapoarte) precum și organizarea unei campanii de conștientizare a cetățenilor cu privire la necesitatea de a-și face pașaport din timp pentru a evita aglomerația din perioada concediilor. Sloganul campaniei este ”Anul are 12 luni, nu aștepta vara! Documentele de călătorie pot fi făcute din timp.”