Vrei sa parchezi in București? Află aici cat trebuie să plătești de la 1 iulie

2893
parcare tarife bucuresti

Tarifele de exploatare a parcărilor aparţinând domeniului public şi/sau privat al municipiului Bucureşti vor fi majorate.

Tarifele de exploatare a parcajelor aparţinând domeniului public şi/sau privat al municipiului Bucureşti vor fi majorate, existând şi o diferenţiere a acestora în funcţie de zonă, după ce joi Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens.

Astfel, zona 0 cuprinde locurile de parcare special amenajate în zonele de influenţă ale parcajelor publice denivelate, delimitate de următoarele perimetre:

– zona parcajului subteran Intercontinental: bd. N. Bălcescu – str. C. A. Rosetti – str. D. Gerota – str. J. I. Calderon – str. T. Arghezi – bd. Carol I;
– zona parcajului subteran Piaţa Universităţii: bd. N. Bălcescu – str. I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – bd. I. C. Brătianu;
– zona parcajului suprateran Cocor: bd. I. C. Brătianu – str. Sf. Vineri – Calea Moşilor – str. H. Botev – bd. C. Coposu;
– zona parcajului suprateran Unirea: bd. C. Coposu – str. M. Basarab – bd. Mircea Vodă – bd. Unirii – bd. I. B.Brătianu.

Tarife aplicabile în zona 0: 

– 10 lei/oră TVA inclus – tarif unic (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia); parcarea este limitată la o durată de maxim două ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depăşire;
-10 lei/oră X 24 de ore X 30 de zile + TVA – tarif pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract;
– 120 lei/lună TVA inclus – tarif preferenţial pentru riverani (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare).

Citește și: Se scumpesc parcările în Capitală! Cât te va costa să îți lași mașina în locuri special amenajate

Zona 1 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 0 şi perimetrul stabilit prin acordul Planului Integrat de Calitate a Aerului, delimitat de: Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – str. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B. P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti – Piaţa Victoriei.

Tarife aplicabile în zona 1: 

– 5 lei/oră TVA inclus – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 6.01 – 18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică, în intervalul orar 0.00 – 24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia); parcarea este limitată la o durată de maxim două ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depăşire;

– 2,5 lei/oră TVA inclus – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01 – 6.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 5 lei/oră (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia);

– 5 lei/oră X 24 ore X 30 zile + TVA – tarif pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract;

– 100 lei/lună TVA inclus – tarif preferenţial pentru riverani (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia).

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 şi limita administrativă a oraşului.

Tarife utilizabile în zona 2: 

– 2,5 lei/oră TVA inclus – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 6.01 – 18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 0.00 – 24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia);

– 1,5 lei/oră TVA inclus – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01 – 6.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 2,5 lei/oră (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia);

– 2,5 lei/oră + TVA – tarif preferenţial pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract;

– 80 lei/lună TVA inclus – tarif preferenţial pentru riverani (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia).

Tariful pentru serviciul de blocare/deblocare a autovehiculelor va fi de 200 lei/bucată + TVA.

În prezent tariful pentru parcajele de utilitate publică din Capitală este de 1,5 lei/oră.

Citește și: Propunere Revoluționară pentru București: Se va intra în centrul Capitalei doar cu mașini Euro 5 și Euro 6

“În scopul scăderii gradului de poluare, pentru respectarea cerinţelor impuse de standardele europene în domeniu, a fost aprobat Planul Integrat pentru Calitatea Aerului. Una dintre cauzele atingerii unui grad mare de poluare este traficul rutier, ale cărui volume sporite sunt cauzate de utilizarea pe scară largă a autovehiculului propriu. Pentru scăderea volumelor de trafic şi, implicit, a poluării, atât prin Planul Integrat de Calitate a Aerului, cât şi prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, au fost stabilite măsuri de încurajare a utilizării transportului public şi alternativ. Una dintre măsurile reducerii traficului auto urban este introducerea regimului de plată al parcărilor pe întreg teritoriul oraşului, iar pentru administrarea acestor parcaje este necesară aprobarea unor tarife de exploatare”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu un amendament în urma căruia s-a introdus un nou articol care prevede că hotărârea intră în vigoare pe 1 iulie.

“Faptul că noi creştem foarte mult pe unele zone preţul de parcare, dar nu facem nimic cu maşinile care se află pe stradă sau pe trotuar va duce la un dezechilibru în opinia mea, deci ori ar trebui amenajate noi locuri de parcare, declarate maşinile care parchează pe stradă ca încadrându-se în aceste tarife şi ele, ori altfel se va duce presiunea şi mai mult pe parcarea pe trotuar şi pe stradă”, a declarat Bogdan-Cristian Stroe, consilier general al USR.