Staţia de metrou Tudor Arghezi va fi funcţională în 2023

1626

Lucrările la staţia de metrou Tudor Arghezi sunt în parametri și aceasta va fi funcţională în prima jumătate a anului viitor, a afirmat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Sunt extrem de bucuros să vă anunț că staţia de metrou Tudor Arghezi se apropie vertiginos de momentul pe care îl așteptăm cu toții, momentul dării în funcțiune. Am constat că toate lucrările sunt în parametri, astfel încât până la sfârşitul anului vom putea spune că demarăm procedurile de recepţie a acestei staţii, iar în prima jumătate a anului 2023 această staţie va fi funcţională”, a anunțat Daniel Baluţă, prin intermediul unei transmisiuni live, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Sectorul 4 modernizează și autorizează ISU nouă stații de metrou

Primarul Sectorului 4 subliniază totodată că, odată cu fianlizarea lucrărilor la această stație de metrou, va fi dispnibilă și parcarea din apropiere care are o capacitate de 300 de locuri.

Este important din două puncte de vedere. Această staţie reprezintă un nod pentru relaţia pe care noi o avem cu judeţul Ilfov, pentru că o serie de oameni din județul Ilfov vor putea să ajungă foarte uşor în Bucureşti fără să mai participe la trafic, pentru că vizavi, este al doilea element al șantierului nostru, vizavi construim parcarea cu o capacitate de 300 de locuri, parcare care și ea va fi finalizată în prima jumătate a anului 2023”, a spus  Baluţă.

Edilul Sectorului 4 a menționat, totodată, că au fost montate şinele la staţia de metrou, iar structura parcării este finalizată.

Așadar, suntem pregătiți să verificăm inclusiv șinele, au fost montate şinele, structura parcării este finalizată, echipamentele acestei staţii de metrou au venit. Lucrurile sunt în grafic și luptăm să ne ținem de cuvânt și în cel mai scurt timp această stație să fie funcțională”, a spus Daniel Baluţă.

Primarul Sectorului 4 a vorbit de asemenea și despre proiectul următor, extinderea liniei de metrou pe magistrala M2:

Vreau să vă informez despre un alt aspect exterm de important, și anume despre proiectul următor pentru că această dezvoltare trebuie să continuie. Linia de metrou, magistrala M2 trebuie să ajungă în comuna Berceni, pentru că mai devreme sau mai târziu orașul nostru va trebui să se extindă. Sunt o mulțime de oameni care au nevoie ca de aer de această versiune de transport. Însă, mai mult decât atât, vom reuși să atingem încă două obiective extrem de importante. Primul obiectiv este acela al dezvoltării economice, pentru că deja în această zonă au apărut investiții pe care sectorul 4 le aștepta de foarte mult timp, investiții care în perioada de timp extrem de scurtă ce va urma va genera locuri de muncă bine plătite. În al doilea rând niveul de poluare va fi redus substanțial”, a mai zis Daniel Baluţă.