O echipă de constructori a lucrat până târziu în noaptea de joi spre vineri pentru a reface poarta de gabarit de la Pasajul Unirii, dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir, distrusă joi de un șofer care a intrat cu TIR-ul în ea. La primele ore ale dimineții, traficul s-a reluat și pasajul este, acum, utilizabil, pe ambele sensuri.
Un TIR de 4,2 metri înălțime a rupt poarta de fier montată înaintea intrării în Pasajul Unirii, joi dimineață, în jurul orei 08:00! Deși indicatorul montat pe poarta de la intrarea în tunel arată foarte limpede că limita de înălțime este de 3,5 metri, șoferul, de naționalitate turcă, nu a respectat semnul rutier și a intrat brutal în poarta gabaritică, distrugând-o! De precizat că această limită de înălțime de 3,5 metri a existat și înainte de reabilitarea Pasajului Unirii.
Citește și: Staţia de metrou Tudor Arghezi va fi funcţională în 2023
”Am modificat doar dimensiunea limitei de gabarit pentru că, înainte, vehiculele mari, TIR-urile, se blocau în interiorul pasajului și distrugeau plafonul. Acum, după reabilitare, plafonul conține sistemul de iluminare, iar în plus au fost montate ventilatoarele de capacitate mare pentru eliminarea noxelor. Însă înălțimea pasajului a fost dintotdeauna aceeași. Restricția era tot de 3,5, dar limitatorul era mai înalt”, a spus șeful de proiect din Primăria Sectorului 4 Marius Coaje, care a povestit că în timpul lucrărilor de reabilitare s-au găsit urme de zgârieturi și părți distruse din plafon.
Primăria Sectorului 4 a demarat demersurile legale pentru ca valoarea lucrărilor de reparații să fie suportată de către cei care se fac responsabili de distrugerile produse la Pasajul Unirii. Cu atât mai mult cu cât acest obiectiv a fost pus în siguranță cu bani publici. De altfel, acesta nu a fost primul eveniment de acest fel. În ultimele zile, și două autocare, cu înălțime de peste 3,5 metri, au forțat intrarea în Pasajul Unirii, fără a provoca, însă, pagube.
“La Pasajul Unirii nu s-a produs niciun viciu de construcție în urma lucrărilor de punere în siguranță! Toate reglementările referitoare la circulația pe drumurile publice au fost întru totul respectate. Vreau să fac un apel către toți cei care circulă prin pasaj. Nu ignorați indicatoarele și nici regulile de circulație”, este mesajul lansat de primarul sectorului 4, Daniel Băluță!
TIR-ul care a distrus poarta gabaritică de la Pasajul Unirii a fost indisponibilizat de către autorități.