Toate serviciile Direcției de Urbanism a Sectorului 4 sunt, de acum, disponibile în online

1649

Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului Sector 4 continuă procesul de eficientizare a serviciilor și a interacțiunii cu cetățenii. Începând cu data de 23 ianuarie 2024, toate cererile și serviciile specifice sunt disponibile și online, în format electronic.

Cererile pentru certificate de urbanism, autorizații de construire, prelungiri ale actelor deja emise, certificate de edificare și restul documentelor similare, pot fi depuse pe https://urbanism.ps4.ro.

Citește și: Accident ca în filmele cu proști: unul a intrat în perete, altul s-a oprit să se uite și un altul i-a luat în plin pe cei doi!

Platforma este una intuitivă și permite atât depunerea cererilor, cât și eliberarea documentelor, într-o manieră facilă și accesibilă de oriunde. Rolul principal al acestei facilități este acela de a simplifica și de a eficientiza procesarea cererilor, precum și comunicarea directă între cetățean și instituție.

Depunerea și eliberarea online a documentațiilor urbanistice susține astfel eforturile noastre de a avea o interacțiune sustenabilă cu locuitorii Sectorului 4, prin reducerea volumului de hârtie consumat.

Vă așteptăm pe https://urbanism.ps4.ro, acolo unde la secțiunea „GHIDURI VIDEO” veți regăsi pașii de urmat pentru a vă crea un cont de utilizator al platformei, în baza căruia puteți depune și primi documentele solicitate.