Târg de Crăciun organizat de copiii centrelor de zi de la DGASPC 4, organizat la Grand Arena

1956

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 (DGASPC 4) ne invită la cumpărături alese, la târg! Și nu la orice târg, ci la unul realizat cu contribuția exclusivă a copiilor din centrele de zi.

Visul unei nopți de iarnă” – aceasta este denumirea simbolică a Târgului de Crăciun, desfășurat la Grand Arena Mall, și care debutează astăzi, 5 decembrie, și durează până pe 8 decembrie.

Citește și: Se deschide pasajul Europa Unită din Sectorul 4!

Evenimentul se dorește a deveni unul tradițional, astfel că zilele acestea se desfășoară prima ediție. Este primul Târg de Crăciun organizat de către centrele aflate în grija DGASPC 4, centre în care se pregătesc copii proveniți din familii vulnerabile, dar și de la centre pentru copii cu dizabilități.

Cei interesați vor putea cumpăra mici opere de artă ieșite din mânuțele acestor copii, în cadrul atelierelor de creație organizate în centre. Acestea se pot vinde prin intermediul Asociatiei Fight for Life, care a fost foarte săritoare, din dorința de a ajuta.

Toți banii încasați se vor întoarce la copiii din centre, pentru a acoperi o serie de nevoi. Expoziția cu vînzare se află la parterul complexului commercial Grand Arena Mall și este deschisă începând de astăzi, 5 decembrie, până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00. În plus, zilnic, între orele 15:00 – 17:00, copiii din aceste centre vor fi și ei prezenți la târg, la atelierul de creație special amenajat lângă standuri, unde îi vor învăța pe vizitatori cum să confecționeze astfel de mici cadouri.


Iar vineri, de la ora 15:00, vor fi prezenți toți copiii care au lucrat la confecționarea obiectelor, pentru o primă întâlnire cu Moș Crăciun.
Partenerii acestui umanitar eveniment sunt Grand Arena Mall si Selgros.