Să nu uităm de Colectiv! Secție modernă pentru tratarea marilor arși, dată în folosință la Spitalul Bagdasar-Arseni

2831

După cinci ani de la cea mai mare tragedie a României post-decembriste, Primăria Sectorului 4 București dă semne că și-a învățat lecția și a inaugurat o unitate modernă, destinată pacienţilor cu arsuri grave, în incinta Spitalului de Urgență Bagdasar-Arseni.

Chiar dacă poate părea târziu, unitatea specială, construită de primărie cu banii oamenilor din sectorul 4, este mai mult decât binevenită, având în vedere faptul că Bucureștiul este în continuare deficitar în privința unor astfel de spații atât de necesare într-o țară cu pretenții europene.

Secția inaugurată ieri de primarul Daniel Băluță și medicii Spitalului Bagdasar Arseni a fost amenajată în corpul B al unității medicale, pe o suprafaţă de 395 de metri pătraţi. Are două săli de operaţie – una pentru politraumă şi una pentru chirurgie estetică. De asemenea, unitatea deţine o sală de pansamente, una pentru tratamentul arsurilor, spaţii de sterilizare, trei rezerve cu câte un pat, dotate cu aparatură de ultimă generaţie, în care pacienţii cu arsuri grave vor putea fi trataţi la cele mai înalte standarde medicale. Sălile de operaţie au pereţi şi tavane din inox. Suprafeţele sunt realizate din panouri tratate antiseptic pe bază de compuşi din ioni de argint, eficienţi împotriva celor mai periculoase şi răspândite tipuri de bacterii.

Citește și: La întânirea electorală cu alergătorii, n-a ajuns tocmai candidata Simona Spătaru

Pentru Sectorul 4, sănătatea a reprezentat și reprezintă o prioritate. Am finalizat lucrările la unitatea de mari arși de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și dăm cheile conducerii spitalului și mediciilor care urmează să trateze pacienți în această unitate. Vreau să le mulțumesc din suflet acestor oameni care au făcut tot ce le-a stat în putință pentru realizarea acestui proiect extrem de important atât pentru cetățenii acestui sector, ai Bucureștiului cât și ai celor din zonele limitrofe ale Capitalei. Am demonstrat că putem să distribuim proiecte la cheie”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

Noua unitate, al cărei cost a fost de 7,5 milioane de lei, este dotată cu monitoare, ventilatoare, ecografe, precum şi un Laser Doppler pentru diagnosticarea în profunzime a arsurilor. Este, totodată, prima astfel de secție amenajată de la zero în ultimii 20 de ani în București.

Reamintim că în urma incendiului din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane – 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit. Chiar și acum, în ciuda declarațiilor pline de siguranță ale conducătorilor de atunci ai țării, este clar motivul pentru care numărul de victime a fost atât de mare: România, dar mai ales Capitala, nu este pregătită medical și nici logistic pentru a reacționa conform în fața unui eveniment de așa amploare precum cel de la Colectiv.