Primăria Sectorului 4 a demarat procedurile pentru construirea noii magistrale de metrou M4, dintre Gara de Nord si Gara Progresul

1282

În calitate de lider de asociere (alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Județean Ilfov și Sectorul 5 al Capitalei), Sectorul 4 a demarat amplul proiect de construire a noii magistrale de metrou – M4, dintre Gara de Nord și Gara Progresul.

Pentru realizarea acestui obiectiv de importanță strategică pentru Capitală, Sectorul 4 a depus deja cererea de finanțare în sumă totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesați prin ”Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027.

Citește și: Nicușor Dan: ”Avansăm cu lucrările la podul din Parcul Tineretului

Având în vedere stadiul avansat în care se află acest proiect, semnarea contractului de finanțare este preconizată a avea loc într-un interval de cel mult 60 de zile, fapt ce va permite derularea rapidă a tuturor procedurilor premergătoare construcției efective.

În paralel, conform estimărilor specialiștilor angrenați în derularea acestui obiectiv de investiții, până la finalul lunii februarie, va fi lansată în S.I.C.A.P. și procedura de licitație publică pentru proiectare și execuție. Câștigătorul/câștigătorii acestei proceduri va/vor avea la dispoziție un termen de opt luni pentru derularea primei faze de proiectare, astfel încât construcția efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Ulterior, într-un interval de maximum 60 de luni, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire.

Potrivit studiilor de specialitate deja întocmite, traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de circa 11 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov.

Astfel, trenul de metrou va pleca de la Gara de Nord, de pe strada Gării de Nord, va parcurge intersecția cu strada Berzei, strada Vasile Pârvan, strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, va trece prin fața Hotelului Marriott, pe Calea 13 Septembrie, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, pe Șoseaua Viilor. Va ajunge în intersecția de la Eroii Revoluției, va continua pe Șoseaua Giurgiului, iar la intersecția cu strada Bercenarului, va urma strada care duce la Gara Progresul și va ajunge cu ultima stație în fața Gării Progresul. De aici, trenul se va retrage într-un depou nou și modern, ce va fi deservit de o parcare park&ride.

Toate cele 14 stații ale noului traseu vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități. Totodată, stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, înclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.

Traseul noului tronson va fi următorul: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Progresul.

„Sectorul 4 și-a asumat acest proiect deosebit de important și sunt convins că, alături de partenerii noștri, vom putea oferi oamenilor încredere și predictibilitate. Încredere că lucrările se vor desfășura fără să le afecteze semnificativ modul de viață și speranța că, într-un interval de timp rezonabil, toți cei care intră zilnic în București dinspre localitățile învecinate Sectorului 4 pot ajunge mai ușor, mai repede și mai ieftin în centrul orașului folosind metroul, un mijloc de transport ecologic și nepoluant. Investiția în infrastructura de metrou  reduce din timpii petrecuți de oameni în drum către serviciu, reduce poluarea și devine pol de dezvoltare ce aduce în zonă investitori, aduce investiții generatoare de venituri ce se traduc, în final, în locuri de muncă bine plătite și în general, într-un trai mai bun pentru toți bucureștenii”

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.