Primăria Capitalei a introdus tramvaie noi de la Astra și pe linia 25 Giurgiului – Militari. Urmează liniile 32 și 21

1634

Primăria Capitalei a introdus de miercuri, 1 martie, tramvaie noi cumpărate de la Astra Arad și pe linia 25, traseul dintre Giurgiului (Gara Progresu) și Depoul Militari fiind una dintre cele mai aglomerate rute. Pe linia 25 vor circula în total 12 tramvaie, graficul de livrare fiind de 4 unități/lună. 

Următoarea linie pe care bucureștenii vor avea tramvaie noi este traseul 32 Alexandriei – Piața Unirii (probabil din mai), iar în funcție de evoluția lucărilor la Pasajul Doamna Ghica și pe linia 21 Moșilor – Obor – Colentina.

Citește și: Lovitură dură încasată de Nicușor Dan: Anularea PUZ-urilor Sectoarelor 2 și 4, respinsă de Tribunalul București.

Înainte de introducerea tramvaielor noi, STB a prelungit patru peroane de pe șoseaua Viilor pentru lungimea de 36 de metri a tramvaielor, iar capacitatea de transport va crește semnificativ, a transmis șeful STB, Adrian Criț.

„Societatea de Transport București STB S.A. introduce pe linia 25 noile tramvaie Imperio. Cu o capacitate de transport superioară, având accesibilitate sporită prin podeaua total coborâtă, dotate cu tehnologii de ultimă generație, aceste tramvaie oferă o gamă largă de facilități, cum ar fi aer condiționat, sistem de informare audio și vizuală, prize USB, Wi-Fi gratuit și multe altele. Introducerea noilor tramvaie Imperio pe linia 25 reprezintă încă un pas important în modernizarea serviciilor prestate și în îmbunătățirea experienței de călătorie pentru pasagerii noștri. Suntem mândri să oferim servicii de calitate și confort pentru toți cei care utilizează mijloacele de transport public în călătoriile lor zilnice. STB SA continuă să investească în tehnologie și infrastructură pentru a oferi un transport public local sigur și eficient”, spunea Adrian Criț.

Imperio circulă și pe linia de tramvai 25, care devine, astfel, al doilea traseu STB dotat cu vagoane noi, produse la Astra Arad. Un detaliu îl legătură cu acest mărțișor STB pentru oraș este legat de starea șinelor: linia de tramvai  25 are, pe alocuri, probleme infrastructură, ca multe alte tronsoane de cale ferată urbană din București. Sigur, nu se compară cu șinele de tramvai de pe bulevardele Chișinău și Basarabiei, de exemplu. Dar și șinele de pe linia 25 au porțiunile lor cu probleme, după cum au reclamat și călătorii.

Primele tramvaie Imperio au început să circule în București pe 10 decembrie, anul trecut, iar traseul lor inaugural a fost cel al liniei 41, singura pe care au circulat, până la 1 martie, vagoanele noi de la Astra. Linia 25 de tramvai face legătura între CFR  Progresul‎ și Depoul Militari) are 35 de stații, cu stație de capăt la CFR Progresul , respectiv Depoul Militari.