Nou termen în dosar
Totodată, ei îi acuză pe Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, (…) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire, suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL”.
Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București. De asemenea, au fost deferite justiției alte trei persoane din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu — șef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminița Ganea — consilier superior, Ramona Sandra Moțoc — referent superior, ambele în cadrul aceluiași serviciu.
Potrivit DNA, infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpaților constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.
Citește și: Modernizarea Capitalei, un moft