Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a depus un denunț la DNA împotriva primarului general și a unui funcționar din Primăria Capitalei. Reprezentanții FACIAS susțin că în lunile aprilie-mai 2023, 230 de certificate de urbanism și 15 autorizații de construire au fost emise cu semnătura unui angajat care nu avea dreptul să facă acest lucru.
Vorbim despre uzurparea calității oficiale de arhitect-șef al Municipiului București. Faptele s-au petrecut cu complicitatea primarului general Nicușor Dan care l-a și recompensat pe funcționarul uzurpator, afirmă reprezentanții FACIAS într-un comunicat de presă.
În document se arată că, „în urma unui control recent, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a descoperit că, în decursul lunilor aprilie și mai, Matei Damian, la acea dată director executiv al Direcției General de Urbanism și Amenajarea Teritorială din Primăria Capitalei, a semnat aproape 250 de acte de urbanism, emise ulterior prin semnătura lui Nicușor Dan, deși directorul nu avea atribuții în acest sens. Concret, conform legii, autorizația de construire se semnează de către primar, secretarul primăriei și de arhitectul-șef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului din aparatul propriu al emitentului. În acest caz, Matei Damian ar fi putut semna doar dacă primea o delegarea a atribuțiilor din partea arhitectului-șef, așa cum s-a întâmplat în alte situații. Însă, în perioada în care inspectorii ISC au constatat neregulile, directorul executiv nu avea astfel de atribuții delegate, astfel încât s-a ajuns în situația în care toate autorizațiile și certificatele au fost semnate ilegal. Deși cunoștea această situație, primarul Nicușor Dan nu a ezitat să emită actele menționate în raport, fiind complice la încălcarea legii. In plus, primarul general, în calitatea sa de semnatar al acestor autorizații și certificate, are obligația de a se asigura că procesele legale sunt respectate”.
FACIAS consideră că aceste nereguli vor avea consecințe serioase, care vor presupune inclusiv anularea autorizațiilor de construire, toate acestea aducând prejudicii semnificative beneficiarilor acestora și cetățenilor Capitalei, în general.
Recompensă pentru semnatarul actelor ilegale
Potrivit informațiilor din presă, primarul general ar avea o relație apropiată cu Matei Damian, pe care, ulterior semnării actelor ilegale care fac subiectul controlului ISC, l-a recompensat, numindu-l arhitect-șef interimar. Mai mult, acesta ar fi avut o reacție agresivă la reclamarea uzurpării atribuțiilor de către arhitectul-șef, neprelungindu-i mandatul și determinându-l astfel să se pensioneze.
Având în vedere toate aceste fapte, FACIAS a solicitat DNA o anchetă oficială ”prin care responsabilii să plătească pentru faptele comise, dar mai ales să fie prevenite aceste situații în care drepturile cetățenilor Capitalei sunt încălcate flagrant generându-se astfel prejudicii beneficiarilor contribuabili“.