Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 și cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, în perioada 1-3 martie 2024, Târgul „Poftim din România – Mărțișor de București: Gusturi și Meșteșuguri Românești”.
Târgul de Mărțișor se va desfășura la Piața Sudului și va fi deschis din 1 până pe 3 martie 2024, între orele 09.00-19:00. În ultima zi, 3 martie 2024, programul va fi de la ora 09:00 până la ora 16:00.
Prin urmare, pofticioșii, dar și iubitorii de artă populară, vor avea parte, de mâine, 1 martie, de Mărțișorul lor. „Producătorii au ales să dea startul primăverii reunindu-se în Sectorul 4 al Capitalei, la Piața Sudului, unde vă invită să descoperiți autenticitatea și frumusețea meșteșugurilor românești. Aici veți fi întâmpinați de o atmosferă plină de veselie și culoare, pregătită să vă încânte simțurile și să vă deschidă inima către frumusețile primăverii”, se arată într-un comunicat al MADR.
Potrivit organizatorilor târgului, cei prezenți vor putea admira și achiziționa cele mai frumoase și autentice mărțișoare, creații handmade ale unor artizani pricepuți, ii confecționate cu măiestrie și talent de meșteri populari, precum și diverse obiecte sculptate în lemn.
De precizat că Ministerul Agriculturii a organizat, în perioada 1-3 decembrie 2023 un eveniment asemănător, intitulat tot „Poftim, din România!”, în incinta Parcului Tudor Arghezi din Sectorul 4.