Elevii vor primi banii pe card în luna septembrie.
Este al treilea an când se aplică acest program.
Anul școlar trecut (2021-2022), 235.000 de elevi care riscau să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale au beneficiat de carduri sociale cu care să cumpere rechizite și haine pentru școală, iar banii au fost virați în aprilie 2022. “Urmează ca Inspectoratele școlare să primească informații referitoare la normele de aplicare pentru 2022-2023”, transmite Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
În funcție de vârsta elevului, cererile se depun fie la primărie (în cazul preșcolarilor), fie la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul (în cazul elevilor de clase primare și gimnaziu).
Comunicatul Federației Naționale a Părinților anunță că, “pentru preșcolari, cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar trebuie depuse la primărie și se întocmesc de reprezentantul familiei și se înregistrează, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la primăria comunei sau orașului / sectorului din București unde locuiește familia.
Pentru elevi (ciclul primar și ciclul gimnazial), cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se depun, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul, în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar“, adică până pe 10 septembrie 2022.
Inspectoratele școlare vor comunica Ministerului Educației lista beneficiarilor pentru anul școlar 2022-2023 până la data de 23 septembrie 2022.
Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale
Materialele școlare ce pot fi achiziționate cu aceste tichete sunt rechizite necesare frecventării școlii: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței, se arată în comunicatul citat.
Condițiile pentru elevi (clasele P – VIII):
“Elevii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Legii nr. 126/2002.
Legea nr. 126/2002 stabilește că pot beneficia de acest sprijin elevii care se află în întreținere familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe țară (salariul minim brut în 2022 este 2.550 RON, 50% reprezintă 1.275 RON).
La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna iulie a anului în care se face solicitarea.
Cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se depun, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul, în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar (5 septembrie pentru anul școlar 2022-2023).
Conform legii, prin familie se înțelege:
- soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună;
- bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și se gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială;
- persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta”, după cum se prezintă în comunicatul de la Edupart.
Aici gasiti un model de cerere.
-
Ce acte trebuie să însoțească cererea completată:
- “Adeverința cu salariul net pe luna iulie 2022, pentru părinte/tutore care este angajat -original sau copie
- Adeverința ajutor social, de la primărie, pentru părinte/tutore care are ajutor social -original sau copie
- Decizie indemnizație creștere copil și cupoane de indemnizație pentru părinte/tutore care primește indemnizație – copie
- Decizie pensionare și cupoane pensie, pentru părinte/tutore pensionar – copie
- Decizie șomaj și cupoane șomaj, pentru părinte/tutore șomer- copie
- Pensie alimentară – copie extras cont bancar
- Alte documente din care să reiasă venitul net”, scrie pe modelul de cerere că trebuie atașate.