Contractul pentru reparații capitale la planșeul peste Dâmbovița din Piața Unirii va fi semnat în scurt timp, singura ofertă depusă, cea a Asocierii Erbașu-Concrete Solutions-BogArt fiind declarată conformă, la finalizarea evaluării tehnice, potrivit surselor Economedia.
Este un contract de aproximativ 800 de milioane lei, finanțare de la Guvern cu termen de 33 de luni (9 luni durata maximă pentru etapa de proiectare și 24 de luni pentru execuție). Cel mai probabil, lucrările efective care să însemne restricții majore de trafic vor începe din 2025, după finalizarea celor 4 runde de alegeri. De menționat că Primăria Municipiului București (PMB) va demara în primăvară și modernizarea a cel puțin 22 de kilometri de șine de tramvai, ceea ce va duce la îngreunarea traficului.
Liderul de asociere este firma Erbașu, constructor puternic cu numeroase lucrări de infrastructură de transport, inclusiv un lot de 26 km pe Autostrada Transilvania. În asociere este și constructorul bucureștean specializat în proiecte rezidențiale Concrete Solutions (companie definită în SEAP ca medie), dar și BogArt, compania care reabilitează Podul Grant și participă la numeroase licitații ale CNAIR.
În aprilie 2023, Primăria Sectorului 4 din București, condusă de edilul Daniel Băluță, a scos la licitație un contract cu o valoare maximală de 840 milioane lei pentru lucrări de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii, care, potrivit unei expertize este foarte vechi – 80 de ani și în pericol de prăbușire. Peste planșeu trece pasajul rutier, iar sub planșeu este situată stația de metrou, una dintre cele mai mari și aglomerate din București.
Contractul cuprinde două obiecte : ,,Planșeu peste Dâmbovița din Piața Unirii” și ,, Pasaj Unirii, etapa 2″ (consolidarea pasajului subteran, la care lucrările de punere în siguranță s-au realizat în 2022). Planșeul peste Dâmbovița din centrul Capitalei a fost construit în 1934 și avea inițial 635 de metri lungime și 32 lățime.
”Există în linii mari două variante – să se sape tot, să se ia planşeul, să se pună altul şi a doua – pe planşeul existent să se facă lucrări de susţinere. Din câte înţeleg eu, varianta spre care merge expertiza este cea în care se sapă tot şi se pune un planşeu nou”, a punctat primarul general al Capitalei.
Nicușor Dan a estimat că lucrările vor dura un an şi jumătate – doi ani, iar intersecţia de la Unirii va fi blocată.
”Pasajul pe care îl avem acum la Unirii nu va fi funcţional (…) Va trebui să găsim nişte metode de ocolire. După ce o să avem expertiza o să facem (…) o evaluare a metodei de a devia traficul. (…) O să fie o mare problemă de trafic, dar e inevitabilă. Nu poţi să aştepţi până o să cadă planşeul”, a declarat în iulie 2023, Primarul General, Nicuşor Dan.
”Pe de-o parte, vor fi executate lucrări pentru refacerea completă a Planșeului Unirii, până la nivelul capetelor de pod pe care acesta este așezat, precum și înlocuirea structurii existente cu una nouă, modernă și performantă, care să răspundă tuturor cerințelor de trafic și fiabilitate, dar și capacității de tranzit a debitelor de apă de pe râul Dâmbovița”, a declarat primarul din Sectorul 4, Daniel Băluță.