Cătălin Teniță, președintele REPER București, și-a anunțat sâmbătă, 23 martie 2024, candidatura pentru funcția de Primar al Sectorului 4, în cadrul unui eveniment organizat la intrarea în Orășelul Copiilor.
La lansarea candidaturii lui Cătălin Teniță, desfșurată într-un cadru intim, au participat, printre alții, primarul general Nicușor Dan, copreședinții Partidului REPER – Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru, și Ana Ciceală, consilier general ales pe listele USR.
Citește și: ”Berceni Arena” va face uitat dezastrul din inima Bucureștiului: patinoarul abandonat de Primăria Capitalei
Teniță a anunțat că viziunea sa la primărie este orientată către prioritizarea nevoilor copiilor și utilizarea eficientă a resurselor bugetare pentru investiții în sănătatea și educația acestora.
”Eu nu sunt aici pentru betoane. Betoanele ar trebui să nici nu existe într-o platformă a politicienilor, pentru că betoanele sunt o chestie administrativă. Eu sunt aici pentru o viziune, alături de echipa mea. Şi problema este foarte simplă – fiecare copil din sectorul acesta, fiecare copil din Bucureşti trebuie să aibă acces la nişte lucruri foarte simple: o masă caldă, acces la sport, acces la controale dentare, oftalmologice, dermatologice, controalele minimale, acces la anumite cursuri de joburi ale viitorului sau de pasiuni şi acces la servicii de tip, să spunem, prevenirea bullyingului şi prevenirea lucrurilor legate de psihologie, de consiliere. Şi, din păcate, noi, în oraşul ăsta, nu facem chestia asta”, a susţinut Cătălin Teniţă, în cadrul adunării confidențiale.
Nicușor Dan: ”În sectorul 4, cred că se aplică cel mai bine acea sintagmă <a furat, dar a şi făcut>”
De la eveniment nu putea lipsi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care îi susține pe toți adversarii lui Daniel Băluță. ”Dacă vorbim de Sectorul 4, aici cred că se aplică cel mai bine acea sintagmă <a furat, dar a şi făcut>. Sunt mulţi oameni în ţara asta care nu mai suportă sintagma asta. Sunt, din păcate, mulţi care cred că politicianul e cineva care ajuns acolo e intangibil şi e bine dacă ne mai aruncă şi nouă câte ceva, dar sunt unii care vor altceva şi asta este lupta. Eu mă bucur că sunt mulţi oameni care duc lupta asta. Cătălin Teniţă este de mult timp unul dintre ei. Vreau să fim şi mai mulţi. Succes!”, i-a transmis Nicuşor Dan candidatului REPER.
”Dacă toți vor pune măcar 50 de lei în campania mea…”
Cătălin Teniță, care este și deputat REPER, este primul candidat lansat oficial la funcția de primar al sectorului 4. Legitimat de Nicușor Dan, el se prezintă ca fiind ”tată de fată și antreprenor de succes”, și este sigur în reușita sa, punând cetățenilor o minimă condiție: să-i dea fiecare ”măcar 50 de lei”, conform programului său: ”Eu o să lupt și știu că pot să câștig. Nu mă bag în lupte imposible. Dar am nevoie de tine, cel care citești acest mesaj și cei care mi-au spus de-a lungul timpului că au încredere în mine. Dacă toți vor pune măcar 50 de lei în campania mea, vin cu o listă de 10 semnături și își conving 3 prieteni sau rude din sectorul 4 să mă voteze, eu o să îl bat pe Băluță și pe cei din clanurile care conduc acum banii sectorului”.