În Sectorul 4, a fost inaugurată Piaţa Progresul, urmare a unei investiţii totale în valoare de 12.824.140 lei, devenind una dintre cele mai moderne zone agro-alimentare.
Lucrările au început în luna noiembrie a anului trecut, vizând, în primul rând, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
Întreaga construcţie a fost recompartimentată, căile de acces au fost lărgite şi suplimentate. Au fost înlocuite instalaţiile electrice, au fost montate sisteme de detecţie şi de stingere a incendiilor, sisteme de evacuare a fumului şi, după caz, a gazelor fierbinţi, tâmplăria veche a fost înlocuită cu una nouă, ignifugată, care să asigure rezistenţa la foc şi să nu favorizeze propagarea uşoară a incendiilor. Inclusiv faţada clădirii a fost realizată din materiale greu combustibile.
Pe cele două niveluri ale pieţei au fost amenajate zone distincte pentru producătorii agricoli şi pentru agenţii economici, pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat.
Astfel, comercianţilor le-a fost rezervată zona de la parterul pieţei, unde pe o suprafaţă de 4.500 metri pătraţi au fost amenajate 3 zone distincte, cu aproximativ 30 de spaţii comerciale, alimentare şi non alimentare grupate separat, în care vor funcţiona magazine alimentare, brutării, cofetării, carmangerie, pescărie, farmacii, florării.
Intrarea în zona dedicată farmaciilor este separată de cea a pieţei, pentru a facilita accesul non-stop. Tot la parter, au fost prevăzute o zonă de tip fast-food şi una de promenadă.
Închirierea spaţiilor comerciale se face în cadrul licitaţiilor publice, organizate în baza regulamentului prevăzut de hotărârile Consiliului Local Sector 4.
La etaj, pe o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, într-un open-space, au fost amenajate 142 de tarabe duble pentru producătorii de fructe şi legume.
Pe terasa pieţei a fost amenajată o parcare cu o capacitate de 195 de locuri. Piaţa va fi monitorizată atât cu sisteme video, cât şi cu echipaje ale Poliţiei Locale Sector 4.
„La Piaţa Progresul, avem tot ceea ce este necesar unui comerţ civilizat şi tot ceea ce este necesar unor oameni care trăiesc într-o capitală europeană. Discutăm despre siguranţă, pentru că este o piaţă autorizată ISU, avem o parcare amenajată de 200 de locuri, avem sistem de climatizare, avem o compartimentare extrem de eficientă, care ne ajută să dăm acestei pieţe nu doar o componentă economică ci şi o funcţie socială. Avem cele mai mici preţuri din Bucureşti, suntem extrem de competitivi.
Cred că am demonstrat în aceşti 4 ani că se poate. Acesta a fost motto-ul nostru – Hai că se poate!. Putem să facem infrastructură, educaţie, putem să construim spitale, să facem tot ceea ce este necesar pentru oameni, dacă ne dorim şi muncim pentru aceste lucruri. Iar rezultatele se văd şi nu pot fi contestate. Toate proprietăţile oamenilor din sectorul 4 au crescut ca valoare, gradul de bunăstare al acestora este mai bun, investiţiile în educaţie pe care le-am implementat ne-au făcut să fim pentru al doilea an consecutiv printre primele UAT-uri din România în care rata de promovabilitate la BAC a crescut, am investit în domeniul sanitar, am investit în infrastructură. Aceste investiţii se corelează cu siguranţa pe care oamenii au dezvoltat-o aici în Sectorul 4, astfel încât pentru ultimii 5 ani sesizăm o scădere a criminalităţii cu 17 procente”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.
Prezent la eveniment, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a subliniat importanţa investiţiilor în sectorul 4, în vederea reducerii gradului de polarizare între nordul şi sudul Bucureştiului.
„Îl felicit pe Daniel pentru această nouă realizare. Prin acest efort fantastic de dezvoltare a Sectorului 4 încearcă să acopere decalajul dintre nord şi sud. Daniel Băluţă ne-a demonstrat că poate fi doctor şi în administraţie, nu numai medic, aşa cum este el de profesie şi că un om cool poate să fie şi un foarte, foarte bun profesionist. Ceea ce a realizat Daniel Băluţă şi nu numai, şi ceilalţi primari de sectoare, şi doamna Gabriela Firea, este de invidiat şi face diferenţa între cei care critică sau înjură şi cei care reuşesc să pună cetăţenii pe primul loc. Îl felicit încă o dată pe Daniel, îi urez succes şi în viitorul mandat şi chiar sunt mândru că sunt coleg cu el”, a susţinut Marcel Ciolacu.