5 aprilie 2023 – 59 de ani de la prima atestare a cartierului Berceni!

2112

Astăzi se împlinesc 59 de ani de la momentul apariției, în cel mai titrat ziar al vremurilor de atunci, a unui articol care anunța ce avea să devină Berceniul nostru de astăzi.

În ziua de 5 aprilie 1964, ziarul Scânteia anunța că “în sudul Bucureștiului va fi construit un cartier nou și neasemuit”.

Citește și: Proprietarii de câini și de pisici care trăiesc la bloc ar putea plăti o taxă în plus la întreținere. Doar două animale în locuință

Ansamblul Berceni Sud 1 avea să înflorească între microraionul Nițu Vasile (unde fuseseră construite primele ansambluri de blocuri din zonă, după înființarea uzinei I.M.G.B.) și șoseaua Berceni (Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” fiind separat de noul cartier prin construirea șoselei Emil Racoviță)”, după cum a consemnat bercenidepoveste.ro.

Proiectat pentru doar 15.000 de apartamente, cu două magazine alimentare, piață, școală, dispensar, telegraf, dar și cu un cinematograf de 650 de locuri, noul cartier Berceni avea să devină peste ani sufletul comunității sectorului nostru.

În următorii patru ani au fost date în folosință peste 5600 de apartamente, din cele 15.000 proiectate. Ansamblurile Berceni Sud 1 și 2 cuprindeau toată zona dintre șoseaua Berceni și șoseaua Giurgiului, la sud de artera inelară de circulație, iar ansamblul Berceni-Olteniței s-a mărit în anii ’80 la 10.000 de locuințe.
Vă invit să urmărim împreună câteva fotografii unicat de la acea vreme, puse la dispoziție de către Muzeul Municipiului București și să păstrăm în inima noastră, pentru totdeauna, nostalgia acelor frumoase vremuri”, este mesajul adresat de primarul Daniel Băluță, pe pagina oficială de facebook.

Acesta își începe postarea cu o urare de suflet: „La mulți ani cartierului Berceni! La mulți ani, bercenari”!

În zona de sud a Capitalei, între Șoseaua Spitalelor și cartierul Sergent Nițu Vasile, se construiește un nou complex urbanistic, ansamblul de locuințe Berceni. Primele grupuri de muncitori, înarmați cu mijloacele tehnice corespunzătoare, croiesc drumurile viitorului cartier. S-au săpat fundațiile primelor patru blocuri, începe turnarea betoanelor”.

citat din articolul “Un nou cartier în zona de sud” publicat în ziarul Scânteia la data de 5 aprilie 1964

Legendă:

FOTO 1: Complexul Străduinței, aflat în construcție (1965)

FOTO 2: Blocuri noi pe șoseaua Giurgiului

FOTO 3: Piața Sudului

FOTO 4: Piața Sudului

FOTO 5: Piața Piscului

FOTO 6: Șoseaua Olteniței la Piața Piscului

FOTO 7: Alimentara pe șoseaua Oltenitei 114

FOTO 8: Șoseaua Oltenitei la intersecție cu șoseaua Berceni

FOTO 9: Strada Nițu Vasile