David Popovici, Fenomenul sportului românesc își făcea, cu doar câteva zile înainte de a deveni dublu campion mondial la înot, la Budapesta, un fel de autoportret în publicația elvețiană swimswam.com.
La doar 17 ani, David Popovici a câștigat a doua medalie la Campionatele Mondiale de natație, miercuri seara, în finala probei de 100 de metri liber, considerată regina înotului! 47.58 a fost timpul scos de înotătorul român
Elogiu adus familiei
Iată câteva dintre destăinuirile lui: “Scopul meu este să nu-mi schimb niciodată mentalitatea, să nu uit cel mai important lucru dintre toate: că sportul este distractiv. Omul care sunt astăzi este suma tuturor lucrurilor care mi-au fost oferite de oamenii care mă iubesc, care îmi dăruiesc răbdare și atenție. În plus, este ceva ce este doar al meu. Familia mea a fost, este și va fi întotdeauna stânca mea. M-au construit, mi-au modelat felul de a gândi, de a vedea lumea și, de asemenea, modul de a aborda sportul. Mama, tatăl meu și Adrian, antrenorul meu, sunt adulții de la care am învățat cel mai mult. Și fratele meu, care este cu 8 ani mai mare decât mine, e tot pe această listă a profesorilor mei de viață”.
Citește și: Eduard Novak după ce a postat mesaj de felicitare la adresa campionului David Popovici: “N-am postat eu”
Am mers la piscină pentru a-mi trata scolioza
Actualul dublu campion a povestit cum s-a apucat de înot, cum a început totul: “M-am născut și am crescut în București, capitala României, un oraș cu aproape 3 milioane de oameni — aici trăiesc trei din 19 oameni din întreaga țară. Este un oraș mare și plin de viață și a fost punctul meu de plecare spre lume. Am fost un copil activ. Foarte activ. Și știu că mulți oameni spun asta, mai ales cei care mai târziu devin sportivi, dar eu eram mereu în mișcare. Nu mi-am dorit niciodată jucării, mașini sau jocuri video, era suficient să mă lași să mă joc cu pietre, bețe și orice găseam în parcuri și grădini și asta mă facea fericit. (…) Părinții mei au decis să mă ducă la piscină, aceeași în care mă antrenez astăzi, pentru a consuma o parte din acea energie – sau cel puțin pentru a o canaliza – și, de asemenea, pentru a-mi trata scolioza. Cu apa a fost dragoste la prima vedere. Îmi amintesc fiecare moment din prima mea lecție de înot. Îmi amintesc că m-am simțit imediat în locul potrivit – ca un pește. Banal, știu, dar e adevărat. Sunt slab și am brațe lungi și mâini mari. În apă, trupul meu slăbănog găsise încrederea pe care, pentru cei care sunt ca mine, este greu de găsit la acea vârstă. Din acea zi, bazinul a fost nu doar locul în care mă simt bine, ci și locul în care visez și îmi hrănesc pasiunea”.
Micul dejun se pregătea de la ora 03:00
David Popovici a povestit și despre obiceiurile lui alimentare care nu prea ușurau situația în familie. Că este obișnuit să ia micul dejun cu două ore înainte de antrenament, că antrenamentul începe la 05:00 dimineața, dar că nu a existat zi în care părinții să nu-i fi pregătit micul dejun încă de la ora 03:00.
David Popovici a intrat în istoria natației, după ce, aseară, a egalat un record vechi din 1973: căștigarea titlurilor mondiale atât la proba de 200 metri liber, cât și la cea de 100 de metri liber. El a a stabilit, în 48 de ore, trei noi recorduri mondiale la probele de înot liber, în cursele de 200 și 100 de metri, cea din urmă fiind considerată regina acestui sport.