După primele două zile de iarnă autentică, în care Capitala s-a aflat sub cod galben de ninsori, avertizare valabilă, de altfel, și pentru orele următoare, străzile, stațiile de transport în comun și trotuarele din Sectorul 4 au fost curățate de zăpada depusă.
În Sectorul 4 al Capitalei traficul rutier se desfășoară în condiții normale de iarnă pe toate arterele principale și secundare de circulație. Pentru aceasta, utilajele de deszăpezire și echipele de lucrători de la Totul Verde au intervenit și noaptea trecută, pentru deszăpezirea arterelor de circulație și pentru împrăștierea de material antiderapant, acțiuni care vor continua, de altfel, în caz de nevoie.
Citește și: Lista celor 201 blocuri care vor fi reabilitate termic în 2023, cu fonduri europene nerambursabile
În total, circa 150 de utilaje multifuncționale, dotate corespunzător atât pentru operațiile de pluguit cât și pentru cele de împrăștiere de material antiderapant, de capacitate mare dar și utilaje mici, acționează pentru îndepărtarea zăpezii de pe străzile principale, dar și de pe cele secundare.
Acestora li se adaugă cei 500 de lucrători ai operatorului de salubritate și ai primăriei care intervin de urgență pentru curățarea trotuarelor, a stațiilor mijloacelor de transport în comun, a refugiilor stațiilor de tramvai precum și a căilor de acces în spitale și alte instituții publice.
De asemenea, pentru combaterea poleiului, a fost asigurat un stoc de aproximativ 2500 de tone de material antiderapant cu inhibitori de coroziune, cu posibilitatea suplimentării cantității, în caz de necesitate.
De altfel, în cazul în care se confruntă cu o situație dificilă, cetățenii au posibilitatea de a apela numărul de urgență 021.9441, pentru a beneficia de tot sprijinul necesar.