Sectorul 4 face pași importanți în direcția dezvoltării și revitalizării întregii zone de sud a Bucureștiului. Administrația locală pregătește proiecte cu impact major pentru toți cetățenii ce locuiesc în zona metropolitană București-Ilfov, atât în privința infrastructurii rutiere, cât și în privința creșterii potențialului economic al comunității.
Având în vedere previziunile socio-economice, până în anul 2040 zona de sud a Capitalei va cunoaște o dezvoltare exponențială care va presupune printre altele și majorarea semnificativă a numărului de cetățeni care vor locui aici și implicit creșterea pe măsură a suprafeșelor construite.
Conform experților, numai în comuna Berceni în următorii 20 ani și-ar putea întemeia familii peste 65.000 de cetățeni, în condițiile în care astăzi sunt aproximativ 8.000 de rezidenți în localitate. În acest context este imperios necesar ca și infrastructura rutieră să fie adaptată în consecință.
Citește și: Sectorul 4 al Municipiului București caută operator specializat pentru sortarea deșeurilor reciclabile
Astfel, Sectorul 4 al Municipiului București dezvoltă infrastructura de metrou dincolo de Șoseaua de Centură a Capitalei, către comuna Berceni. Noul traseu al magistralei M2, care pleacă de la stația Tudor Arghezi, va avea o lungime de 3 kilometri ce va putea fi parcurs într-un interval de 10 minute, în condițiile în care în acest moment această distanță este parcursă, la orele de vârf, în 30-40 de minute.
Traseul va avea trei stații ce vor fi prevăzute cu două linii destinate traficului de călători. Noua infrastructură va putea asigura transportul pentru aproximativ 10.000 de oameni pe zi.
Acestea sunt câteva dintre principalele concluzii ale Studiului de Prefezabilitate, pe care Primăria Sectorului 4 l-a contractat, în vederea realizării lucrărilor efective de extindere a magistralei care face legătura între nordul și sudul orașului.
Studiul a vizat 24 de caracteristici tehnice
Studiul a fost realizat pe baza unei analize multicriteriale, care a vizat nu mai puțin de 24 de caracteristici tehnice, sociale, economice, de mediu, de performanță energetică și financiară și a vizat, într-o primă fază, identificarea celui mai eficient și oportun coridor, respectiv sistem de transport, pentru a interconecta Capitala cu localitățile învecinate din zona de sud.
În acest sens, anticipând tendințele de dezvoltare a zonei de sud pentru următorii 20 de ani au fost analizate trei potențiale opțiuni de traseu: cu metroul (subteran și suprateran), cu tramvaiul și cu autobuzul (suprateran).
Ulterior, evaluând criterii precum lungimea traseului, durata de deplasare, fluidizarea și siguranța traficului, impactul zgomotelor și al emisiilor poluante asupra rezidenților, raportul beneficiu-cost, dar și potențialul de dezvoltare, varianta de transport cu metroul s-a dovedit a fi opțiunea strategică recomandată, obținând, de altfel, cel mai mare punctaj dintre variantele analizate.
Mai exact, studiul relevă faptul că traseul dintre stații poate fi parcurs în cel mai scurt timp cu metroul, față de tramvai și autobuz.
Totodată, infrastructura de metrou poate asigura cea mai mare capacitate de transport, respectiv aproximativ 10.000 de călători pe zi față de 5.200 călători pe zi și 2.800 călători pe zi în cazul utilizării tramvaiului sau a autobuzului.
Se va construi și o nouă grădiniță
Astfel, odată identificată ca fiind cea mai eficientă soluție de transport pentru interconectarea comunei Berceni cu centrul Capitalei, opțiunea dezvoltării și, implicit, a folosirii metroului, va fi aprofundată, în perioada următoare, în cadrul Studiului de Fezabilitate, care va oferi informații concrete referitoare la amplasamentele de stații, precum și la soluțiile tehnice recomandate pentru construcția efectivă a noilor stații de metrou ale magistralei M2.
În plus, Sectorul 4 și comuna Berceni urmează să se asocieze, după ce vor primi acordul Consiliului General al Municipiului București, în vederea construirii unei noi grădinițe în incinta Școlii Gimanaziale nr. 1 din Comuna Berceni.
Prin edificarea acestei unități de învățământ preșcolar pentru copiii din localitatea ilfoveană, se vor reduce timpii de așteptare petrecuți în traficul din Sectorului 4 de către părinții cu locuri de muncă în București, ceea ce duce, implicit, la reducerea aglomerației și a impactului negativ asupra mediului înconjurător.