Începând de aseară, 18 ianuarie, circulația rutieră din zona Pieței Unirii a fost restricționată la intersecția dintre strada Halelor și Splaiul Independenței, precum și la intersecția bulevardelor Corneliu Coposu și I.C. Brătianu.
Maşinile nu vor mai putea circula pe prima bandă dinspre Bulevardul Corneliu Coposu către bulevardul I.C. Brătianu, pe o distanţă de 25 de metri. Şi banda 3 vă fi blocată pe sensul de mers dinspre strada Halelor-Splaiul Independenței către Mitropolie. Aceasta decizie a fost luată din cauza asfaltului care a cedat în două locuri.
Măsura a fost implementată prin semnalizare cu balize în regim de urgență după ce, în urma vizitelor în teren efectuate de specialiști, în zonele mai sus menționate, au fost evidențiate tasări ale sistemului rutier aflat deasupra planșeului Unirii și a pasajului rutier Unirii. În perioada imediat următoare, ambele zone în care au fost identificate tasările vor fi verificate de experți, care au misiunea de a afla care sunt cauzele ce au generat această situație, precum și de a găsi cele mai potrivite soluții pentru remedierea deficiențelor în cel mai scurt timp posibil.
Având în vedere situația existentă, precum și ultimele expertize tehnice efectuate anul trecut, care încadrează atât planșeul Unirii, cât și pasajul rutier Unirii, în starea tehnică IV- nesatisfăcător, Sectorul 4 al Municipiului București a solicitat Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, restricționarea circulației rutiere în zona aferentă Pieței Unirii, a tuturor vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, cu excepția mijloacelor de transport în comun și a celor de intervenție în situații de urgență. Această decizie urmează să fie discutată și analizată în Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București.
De vină ar fi o avarie la o conductă veche, care ar fi permis infiltrarea apei inclusiv în pasajul în care au avut loc numeroase accidente. Într-un comunicat, Apa Nova spune că reţeaua pe care o are în administrare nu este sub şosea. Întreaga zonă reprezintă, însă, un pericol pentru şoferi şi pietoni.
De precizat că studiul de fezabilitate pentru consolidarea/refacerea planșeului Unirii, respectiv a tavanului pasajului rutier Unirii a fost finalizat. În maximum 30 de zile, aceste lucrări vor fi incluse în cadrul unei proceduri de licitație publică, astfel încât momentul efectiv al începerii execuției să fie în a doua jumătate a anului 2024, așa cum a fost prognozat inițial.