Primăria Sectorului 4 îi vizitează pe cei în carantină și le oferă ajutor

772

149 de persoane, aflate în autoizolare la domiciliu pe raza Sectorului 4, au fost din nou verificate în ultimele 24 de ore de către polițiștii locali.  În urma controalelor, la telefon și prin vizite în teren, toate cele 149 de persoane au fost găsite la domiciliile declarate.

Astfel de verificări au loc zilnic, pentru ca oamenii legii să se asigure că cetățenii care s-au întors în țară din zone de risc în privința infectării cu noul tip de coronavirus,
COVID-19 sau au luat contact cu persoane posibil infectate, respectă recomandările specialiștilor privind izolarea socială și implicit, limitarea numărului de noi îmbolnăviri.
Două sute de persoane cu domiciliul în Sectorul 4 trebuie să stea în autoizolare timp de 14 zile, potrivit DSP București. Dintre acestea, 12 nu au fost găsite acasă și s-au ales cu dosar
penal pentru zădărnicia combaterii bolilor. Alți 8 bucureșteni se află în autoizolare la adrese din alte sectoare, iar alți 6 sunt spitalizați. Totodată, 5 persoane se află în centrele de carantină din Capitală, iar 3 au ieșit din autoizolare.

Citește și: Daniel Băluță, decizie referitoare la ridicarea deșeurilor de la centrul de carantină din Sectorul 4

Totodată, cu ocazia acestor verificări, polițiștii locali vor distribui persoanelor aflate în autoizolare/carantină, saci menajeri speciali pentru colectarea deșeurilor posibil contaminate. Ulterior, aceste deșeuri vor fi preluate de către echipe de salubritate, dotate coresponzător, în pubele și mașini speciale pentru transportul substanțelor periculoase. Odată colectate, deșeurile sunt transportate, la o temperatură de -4 grade Celsius , la centrele de incinerare autorizate de la Craiova și Ploiești, pentru a fi distruse în mediu controlat.
Reamintim că, începând din această săptămână, Primăria Sectorului 4 are la dispoziție două autospeciale pentru ridicarea deșeurilor posibil contaminate, de la persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu de pe raza sectorului.

Pentru colectarea gunoiului, trecerile vor fi efectuate de două ori pe săptămână în fiecare locație, iar în cazul locațiilor mari, cum ar fi centrele de carantină, vor putea fi montate și containere speciale.
De asemenea, tot polițiștii locali vor prelua într-o primă fază, solicitările persoanelor aflate în autoizolare la domicilu sau în carantină, pentru alimente, medicamente sau produse de îngrijire personală.
Acestora, primăria le va pune la dispoziție bunurile necesare traiului.

De altfel, persoanele aflate în autoizolare la domiciliu/carantină sau persoanele în vârstă pot solicita sprijinul autorității locale sunând la 021.9441 – numărul unic de urgență la nivelul Sectorului 4,
disponibil 24 de ore din 24.