Primăria Capitalei a început lucrările de reabilitare a acelor 210 km de rețea de termoficare

1019

Primăria Capitalei a început, marți, lucrările de reabilitare a acelor 210 km de rețea de termoficare cu fonduri europene, cu un tronson de 6 km, pe bd. 1 Decembrie 1918, a anunțat primarul general, Nicușor Dan.

Anul acesta vor începe lucrările la 90 de km de rețea din cei 210 km, termenul de finalizare fiind sfârșitul lui 2024.

Citește și: Amendă automată pentru cei care nu plătesc parcarea în București, cu ajutorul radarelor mobile

Primăria Capitalei riscă să piardă finanțarea europeană de 260 milioane de euro, din cei 360 milioane, valoarea totală a proiectului, dacă nu termină măcar un tronson până la finalul acestui an. Primarul Nicușor Dan promite că banii europeni nu vor fi pierduți.

Bucureștenii vor avea apă caldă și căldură pe perioada lucrărilor, s-au dat asigurări în timpul conferinței, deoarece se vor face provizorate.

  • „Începem azi, în teren, marile lucrări de termofficare. Este contractul pe fonduri europene pentru reabilitarea a 210 km de rețea. Este o lucrare cu o valoare totală de 360 milioane de euro din care fonduri europene și contribuția statului – 260 milioane euro – restul fiind contribuția municipalității.
  • Am încheiat contractul pentru toți cei 210 km, cu 5 firme, în noiembrie 2022, cei 210 km sunt împărțiți în 5 loturi mari, care la rândul lor sunt împărțite în 25 de loturi mai mici, care au dimensiuni între 2-3 km și 10-12 km.
  • Compania Termoenergetica a studiat care din aceste 25 de loturi sunt mai importante și necesită să fie reabilitate mai repede și a selectat 12 care au o lungime totală de 90 km și pentru aceste 12 loturi intenția este să le terminăm până la final de 2024. Pentru moment s-au semnat ordinele de începere pentru două loturi din cele 12.
  • Acesta este al doilea și începând de săptămâna viitoare cam pentru două pe săptămână vor fi emise autorizații de construire și apoi ordine de începere la încă două săptămâni”, a explicat Nicușor Dan în conferința de presă susținută la începerea lucrărilor.

Lotul la care au început marți lucrările are 6 km, din care 4 rețea magistrală, iar restul racorduri, termenul de realizare a lucrărilor este de 12 luni, iar valoarea contractului – 30 milioane lei.

Întrebat dacă va termina măcar unul din cele 12 loturi anul acesta, ca să nu piardă banii europeni, Nicușor Dan a spus că nu.

„Sunt 100% ca se va finaliza până la finalul anului un lot de 2 km din zona de Vest, ca să nu se piardă finanțarea europeană”, a spus Nicușor Dan.

Întrebat de ce a durat 2 ani și jumătate de la semnarea contractului de finanțare până la începerea lucrărilor, primarul a spus că este bine că suntem azi aici.

„Pentru că am început pe fonduri municipale alte 7 obiective, am avut două runde de consultări cu constructorii care nu aveau deloc încredere că Primăria va putea vreodată să plătească la timp lucrările, am deblocat mai întâi acele lucrări și după asta am scos la licitație aceste contracte și achiziția publică a durat cum durează, apoi proiectarea, e foarte bine că suntem azi aici”, a explicat Nicușor Dan.

Pierderi de 100 milioane de euro

Sistemul centralizat de termoficare din București a avut în 2021 pierderi de căldură de circa 37%, potrivit bilanțului energetic publicat de Primăria Capitalei. Asta înseamnă că din cele circa 4,7 milioane gigacalorii cumpărate de Termoenergetica în 2021, circa 1,7 milioane s-au pierdut. La un preț mediu de 300 lei/gigacalorie, cu tot cu TVA, asta înseamnă o pierdere de circa 500 milioane lei (100 milioane de euro).

Pierderile reale de căldură din rețeaua primară, punctele termice și rețelele de distribuție aferente acestora, în anul 2021, au fost de 36,77%, se arată în bilanțul energetic. Din acest procent, pierderile pe rețeaua primară (magistrale) au fost de 28,58%, restul fiind pe rețeaua secundară și punctele termice.

„O concluzie a acestei analize este faptul că în perioada 2018-2021 pierderile de energie termică în rețeaua primară au crescut de la 23,82% la 28,58%, în timp ce cantitatea de agent termic furnizată din rețeaua de transport a scăzut cu 12, 81%”, se arată în bilanț.

Principala cauză a pierderilor de energie termică din circuitul primar o reprezintă vechimea conductelor ce alcătuiesc rețeaua (65% dintre ele au peste 25 de ani vechime), consecința majoră fiind numărul mare de avarii ce se produc – 1. 813 avarii remediate în circuitul primar în anul 2021) și deteriorarea izolației clasice a conductelor, se arată în document.

Alte cauze consemnate: supradimensionarea rețelelor față de consumurile actuale, dar și o lipsă a sistematizării rețelei.