Prefect: Urgenţa nu poate fi pusă la îndoială/Băluţă: De ce Podul Grant era pericol public în gradul IV şi planşeul, în stadiul V, nu este?

864

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a analizat starea deplorabilă în care se află în acest moment Planșeul Unirii, construcția uriașă de beton din Piața Unirii, asupra căreia sunt necesare intervenții urgente de punere în siguranță, potrivit celor mai recente expertize de specialitate realizate în acest sens.

În urma ședinței convocate de către prefectul Municipiului București, Mugur-Mihai Toader, după vizita de zilele trecute efectuată, împreună cu reprezentanții mass-media sub structura de beton de la Piața Unirii pentru a aduce la cunoștința opiniei publice starea reală a planșeului, membrii Comitetului pentru Situații de Urgență au decis ca, în scopul urgentării lucrărilor de intervenție și a eliminării oricărui potențial risc, să dispună tuturor autorităților locale cu atribuții în domeniu „aplicarea prevederilor art. 7 alin. 1, indice 6, din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv emiterea autorizaţiei de construire, în regim de urgenţă, în termen de până la 7 zile lucrătoare, conform expertizei și a notelor tehnice întocmite de expertul tehnic”.

Citește și: Ghidul ”Eu Aleg”, proiect realizat de Asociația Maxwell, implementat în școlile din sectoarele 4 și 6 din București / VIDEO

„Urgența în această situație nu poate fi pusă sub semnul întrebării! Eu, personal, mă bucur că Sectorul 4 și-a asumat refacerea Planșeului Unirii, despre care experții ne arată faptul că ar putea pune în pericol siguranța publică. Prin urmare, atât eu, cât și colegii din Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, am cerut intervenția din partea tuturor autorităților locale ale Capitalei ce au atribuții în acest domeniu, al autorizătii lucrărilor de construire, pentru că nu există niciun motiv pentru care lucrările să nu fie autorizate în regim de urgență”, a declarat prefectul Municipiului București, la finalul ședinței anterior menționate.

La rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a punctat faptul că este neapărat nevoie ca toate autoritățile să înțeleagă necesitatea demarării în regim de urgență a lucrărilor de punere în siguranță a Planșeului Unirii și a Pasajului Unirii.

„Rolul pe care îl avem, noi toți cei care îndeplinim funcții publice, este acela de a rezolva problemele acestui oraș. Rolul meu, în această situație, este acela de a pune în siguranță Pasajul Unirii și Planșeul Unirii și mă voi folosi de toate pârghiile legale pe care le am la îndemână pentru ca aceste lucrări să fie executate! Chiar dacă momentan întâmpinăm o opoziție căreia, personal, nu-i pot găsi justificare, mă angajez să nu mă las până ce aceaste lucrări nu vor fi finalizate, pentru că altfel, vom ajunge să cadă orașul pe noi”, a afirmat Daniel Băluță.

Ca răspuns la intrebările jurnalistilor aflați la ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, Daniel Băluță a oferit informații suplimentare referitoare la obținerea autorizației de construire pentru refacerea Planșeului Unirii, ce urmează a fi eliberată de către Primăria Municipiului București și pentru care Sectorului 4 îi mai lipsesc, în momentul de față, 3 avize. Toate aceste documente trebuie emise de către instituții aflate în subordinea Primăriei Generale.

„Sunt 3 avize care ne lipsesc. Unul de la ALPAB, ai cărei reprezentanți ne-au comunicat faptul că eliberarea avizului nu este de competența lor și ne-au îndrumat către cabinetul Primarului General, adică fix către instituția care ne solicitase avizul ALPAB. Fără acest aviz, pe care în mod evident nu-l putem obține, nu se poate elibera nici avizul Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei. Mai mult, ne lipsește și avizul Comisiei Tehnice de Circulație, instituție aflată, de asemenea, în subordinea Primărei Municipiului București. Reprezentanții acestei comisii și-au motivat imposibilitatea eliberării avizului prin faptul că au rămas, în momentul de față, fără regulament de funcționare, lucru care înseamnă, de fapt, o desființare a acestei comisii”, a mai spus primarul Sectorului 4.

Cât privește informațiile apărute public și atribuite primarului general al Capitalei, conform cărora nu se justifică eliberarea unei autorizații de construire în regim de urgență pentru refacerea Planșeului Unirii, aflat în starea tehnică 4 din 5 posibile, nesatisfăcător, Daniel Băluță a evidențiat o situație discriminatorie în modul de lucru al Primăriei Generale, invocând similaritatea identificată în cazul Podului Grant.

Pentru lucrările de consolidare ale Podului Grant, Primăria Municipiului București a eliberat,  la cererea Administrației Străzilor București (instituție din subordinea Primăriei Municipiului București) autorizația de construire în regim de urgență nr. 109/30557 din 03.04.2023, invocându-se tocmai încadrarea podului în starea tehnică IV din V posibile, nesatisfăcător, adică tocmai în același condiții în care se află acum Planșeul Unirii. Mai mult, conform actului emis de Primăria Capitalei, caracterul de urgență este generat tocmai de încadrarea construcției în starea tehnică IV din V posibile, nesatisfăcător.

„De ce Podul Grant era pericol public în gradul IV, și planșeul, aflat în stadiul V pe anumite porțiuni, nu este? Mie, personal, nu mi se pare rațional. Ocupăm poziții publice, avem responsabilități, nu putem pune problema în felul în care o face primarul general. Dacă nici munca specialiștilor nu contează, ce mai contează? Contează să facem doar ce vrem noi sau contează să facem ce trebuie?”, s-a întrebat, retoric, primarul Sectorului 4.