Povestea unui cartier bucureștean – Berceni: un sat, un amor, o armată

2601

Cartierul Berceni, din sudul Bucureștiului, deși este cu mult mai puțin faimos decât alte părți ale Capitalei, își începe povestea cu sute de ani în urmă.

 

În 1701, principele Rákóczi fuge din puşcărie cu ajutorul soției sale. Ajunge la polonezi şi se îndrăgosteşte acolo de o altă femeie, o localnică – prințesa Sieniawaska. Dar acest amor îi va aduce numai probleme: în 1703, împăratul Vienei îi declară război. Fără niciun sprijin, Rákóczi cere ajutor amicului său, Bercsényi. Acesta îi dă bani lui Rákóczi, îl ajută să își facă o armată, ba chiar face o călătorie până la Paris pentru a cere o sumă de bani lui regelui Ludovic. Ajutorul financiar al regelui nu va sosi niciodată, din acest motiv Rákóczi va pierde războiul, iar armata lui se va risipi: unii se predau, alții ajung în Banat.

Citește și: Anunț de ULTIMĂ ORĂ – De când începe RIDICAREA mașinilor parcate neregulamentar în București

O ceată de husari berceni, din această armată, se retrag la sud de București, condusă de groful Miklos Bercsenji. Voievodul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, pentru ai pacifica și păstra în slujba sa, le dă o bucată de pământ dincolo de Mănăstirea Văcăreşti, unde aceștia își vor alcătui un sat. Din cei stabiliți aici, rămășițe ale armatei lui Bercsényi, ne-a rămas și un nume: Berchenyi la francezi, Berceni la noi.

Cartierul Berceni împreună cu artera care îi poartă numele, Șoseaua Berceni, s-a construit după anul 1945. În perioada comunistă întreaga zonă a fost afectată de demolări. Teritoriul pe care s-a dezvoltat actualul cartier Berceni reprezintă partea sudică a fostei comune Șerban Vodă, din vecinătatea fostelor localități Progresul și Apărătorii Patriei. Până când a fost începută, în 1960, ridicarea cartierului de blocuri, zona avea aspect de mahala bucureșteană interbelică, cu mult teren liber, locuințele având un singur nivel.

În viziunea urbanistică specifică epocii, Berceniul a fost gândit ca un cartier-dormitor pentru oamenii muncii care construiau socialismul pe noua platformă industrială din partea sudică a Bucureștiului – IMGB, precum și în uzinele „Timpuri Noi“, vechile ateliere Lemaître.