Bucureştenii sunt la un pas să rămână, de tot, fără apă caldă şi căldură, la iarnă. Termoenergetica București, compania care asigură furnizarea căldurii și a apei calde către populație, este în pragul insolvenței.
Reprezentanții companiei spun că Primăria Capitalei refuză să recunoască și să plătească pierderile din rețea cauzate de sistemul vechi de conducte. Într-o încercare de a rezolva blocajul, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a cerut primarului Nicușor Dan să se așeze la masa negocierilor. Nu a primit însă niciun răspuns.
Citește și: Nicușor Dan lansează un nou trend în privința costumelor de baie masculine, vara 2023
“Acum o lună de zile, noi ne-am adresat primarului general Nicușor Dan, i-am explicat gravitatea situației, n-am primit un răspuns, însă nici până în ziua de astăzi”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Termoenergetica București se îndreaptă spre insolvență din cauza unei datorii de aproape 1.000.000.000 lei pe care o are către ELCEN. Creanțele ar fi trebuit plătite de Primăria Capitalei, care, însă, nu le recunoaște, susțin reprezentanții companiei de termoficare.
“Pierderea, care din 2020 nu s-a mai plătit de către Primărie, s-a ajuns cu facturi neplătite la timp și cu penalități. S-a ajuns la valoarea asta. Foarte simplu, ELCEN poate să ne ceară insolvența”, a explicat, Ioana Stoica de la sindicatul Termoenergetica.
“Dacă în octombrie ELCEN nu va avea fonduri suficiente să plătească gazul pentru sezonul rece, poate să intre direct în faliment, ceea ce reprezintă o situație de criză pentru termoficarea Bucureștiului”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Suma uriașă datorată de Termoenergetica București către ELCEN reprezintă pierderile din rețeaua veche subterană. Dacă municipalitatea nu va plăti datoria, atât ELCEN, cât și Termoenergetica pot intra în faliment, iar la iarnă bucureștenii riscă să nu aibă deloc apă caldă și căldură.
“Există și niște pierderi datorate diferențelor de trai care s-au acumulat în timp și au ajuns la peste 700 de milioane de lei. Pierderea asta de aproape 700 de milioane nu este recunoscută de către primărie şi atunci rămâne cumva în ograda Termoenergetica. Termoenergetica este în situație de insolvență, dacă nu poate chiar și noi. Noi plătim gazele în avans, deci dacă nu facem, nu avem încasări. din partea astălaltă, de la Termoenergetica vom avea probleme cu plata gazelor în avans pentru sezonul rece. Aici este, de fapt, adevărata problemă”, a spus pentru Antena 3 CNN, Adrian Tudora, administrator ELCEN.
În acest moment, în Capitală sunt peste 5.000 de blocuri care sunt lipsite de apă caldă și asta din cauza reviziei anuale, dar și a lucrărilor de înlocuire a conductelor vechi. Termenul pentru remedierea avariilor este acum de 20 august, au anunțat cei de la Termoenergetica. Dar problema cea mare nu este asta, ci faptul că Termoenergetica este în pragul falimentului, susțin sindicaliștii companiei.
Reprezentanții Termoenergetica susțin că au încercat să discute cu Nicușor Dan despre rezolvarea blocajului, însă primarul general nu le-ar fi răspuns.