Compania Municipală Termoenergetica anunţă că de marti, 20 septembrie 2022, începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalațiile interioare.
Operațiunea se desfășoară pe fondul multor avarii invocate de companie, care au ca efect lipsa apei calde în mai toate cartierele Bucureștiului!
Citește și: Nicușor Dan spune că va repara și locurile de joacă din Parcul Tineretului
Încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică se va face treptat în toate sectoarele Capitalei, data exactă pentru fiecare zonă urmând a fi afișată la scara fiecărui bloc. Aceste probe sunt necesare pentru pregătirea reţelei de termoficare în noul sezon de încălzire 2022-2023.
Compania roagă clienții să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora. De asemenea, asociaţiile de proprietari au obligația de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.
Data exactă privind începerea furnizării agentului termic pentru încălzire va fi anunţată ulterior, după îndeplinirea condițiilor legale. Debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire.