Patru grădinițe din Sectorul 4 rămân deschise, pe perioada verii

1426

Autoritățile locale din Sectorul 4 continuă, și acest an, proiectul ”Vara în Grădiniță”, ce vine în sprijinul părinților care au copii cu vârste între 3 și 6 ani și care nu au cu cine să îi lase în perioada vacanței de vară.

În sectorul 4 sunt înscriși, în învățământul preșcolar, în jur de 5.500 de copii.

Citește și: Turneul Internațional de Judo – U 18, organizat în parteneriat cu Sectorul 4, a confirmat campionii de mâine

În perioada 01 iulie-31 august vor fi deschise următoarele instituții de învățământ:

Iulie 2023: Grădinița ”Dumbrava Minunată” – Alea Terasei nr. 8 și Grădinița ”Piticot” – B-dul Metalurgiei nr. 12-18

August 2023: Grădinița ”Albă ca zăpada și Piticii” – B-dul Metalurgiei nr.12-18 și Grădinița ”Înșir’te Mărgărite” – str. Almașul Mare nr. 1.

Activitățile care se vor derula în cadrul acestui program ”vizează dezvoltarea competențelor sociale, formarea abilităților de interacțiune cu adulți și copii de vârste apropiate, dezvoltarea comportamentelor prosociale de acceptare și de respectare a diversității, dezvoltarea motricității prin activități ludice și dezvoltare personală și învățarea experimentală”, au spus autoritățile locale.