Vulpile sunt o apariție tot mai semnalată pe străzile din România, în orașe chiar. Pe rețelele sociale, sunt imagini care surprind prezența acestora pe străzi. Recent, s-a întâmplat ca una să se refugieze chiar într-o cafenea de la un mall din sudul Capitalei.
Fotografia din acest articol fost făcută într-un mall din sudul Capitalei. Vulpea a intrat într-o cafenea și s-a adăpostit sub o masă. „S-a rătăcit cumva și a ajuns în mijlocul mall-ului, unde s-a ascuns sub o tejghea dintr-o cafenea. A trebuit să intervenim, a fost o mare varză, s-a închis mall-ul pentru o oră cât am făcut să ajungem până acolo. Nu a fost nicio problemă, pur și simplu am recuperat animalul și a fost eliberat”, a relatat medicul veterinar Ovidiu Roșu de la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice.
Citește și: Cadouri potrivite și nepotrivite. Ce să cumperi unui copil, care nu este al tău?
Iată cum explică experții prezența acestor animale departe de mediul lor: „Observarea vulpilor în perioada asta a anului e cea mai mare, începând din toamnă, pentru că în momentul ăsta, puii ies din cuib, pur și simplu pleacă de la mamă”, spune medicul veterinar Ovidiu Roșu. Aceste animale pot fi periculoase, de aceea este nevoie ca oamenii să respecte anumite reguli. Ele pot fi periculoase doar dacă sunt încolțite și când spun periculos mă refer că te pot mușca. Dacă vei încerca să pui mâna pe ea, evident că va mușca. Dacă putem să facem niște zgomote mai puternice, să-i aruncăm apă, să NU le dăm de mâncare, se vor îndepărta”, spune medicul Octavian Roșu.
.