Termoenergetica a anunțat astăzi, faptul că, în următoarelle zile, furnizarea apei calde va fi sistată pentru efectuarea unor lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice, în zone din Sectoarele 1, 3, 4 şi 6 din Capitală.
Potrivit companiei, vor fi făcute următoarele intervenţii:
-
Finalizarea lucrărilor de înlocuire a reţelei de termoficare primare – conductă Dn 150mm şi 500mm – pe strada Nicolae Caramfil, pe tronsonul cuprins între străzile Feleacu şi Smaranda Brăescu din Sectorul 1.
Pentru finalizarea şantierului şi executarea lucrărilor de integrare a noilor conducte, precum şi pentru execuţia altor intervenţii necesare reconfigurării conductelor în căminul de racord, furnizarea agentului termic pentru apă caldă către patru puncte termice (respectiv 90 de blocuri) va fi sistată până în data de 03 august 2024, ora 23.00.
„Vă reamintim că executarea lucrărilor a fost dispusă prioritar, imediat după închiderea sezonului de încălzire, la începutul lunii aprilie, toate lucrările fiind desfăşurate în condiţii deosebite, din cauza amplasării reţelei într-o zonă intens circulată inclusiv de mijloacele de transport în comun. Pe toată perioada desfăşurării şantierului furnizarea agentului termic pentru apă caldă nu a fost oprită. Echipele companiei au executat anterior opririi tronsonului, un traseu de alimentare provizoriu. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1987, porţiunea de reţea înlocuită având mai mult de 40 ani vechime”, a transmis compania.
- Reţeaua termică primară – conductă Dn 500mm, în zona străzii Matei Basarab şi a Căii Călăraşilor din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către opt puncte termice (65 blocuri) până în data de 02 august 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1988, această porţiune de reţea având peste 35 de ani de funcţionare.
- Reţeaua termică primară – conductă Dn 800mm, pe Bulevardul Unirii din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către patru puncte termice (32 blocuri) până în data de 02 august 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1969, această porţiune de reţea având 55 de ani de funcţionare.
- Reţeaua termică primară – conductă Dn 700mm, în intersecţia Piaţa Eroii Revoluţiei cu Şoseaua Pieptănari din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 10 puncte termice (89 blocuri) până în data de 02 august 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1992, această porţiune de reţea având peste 30 de ani de funcţionare.
- Reţeaua termică primară – conductă Dn 500mm, pe strada Niţu Vasile din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către opt puncte termice (95 blocuri) până în data de 02 august 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1987, această porţiune de reţea având peste 35 de ani de funcţionare.
- Reţeaua termică primară – racordul termic Şcoala 198 – conducta Dn 65mm, pe strada Apusului din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparaţie şi înlocuire a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă calda Şcoala 198 până în data de 2 august 2024, orele 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei corespunzătoare racordului menţionat este 1965, această porţiune de reţea având aproape 60 de ani de funcţionare.
- Racordul punctului termic „12 Maratonului”, conductă – Dn 200mm, pe strada Apusului din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către punctul termic care alimentează 18 blocuri, între 01 şi 02 august 2024, orele 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei corespunzătoare racordului menţionat este 1983, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.
„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Vă reamintim faptul că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Pe măsură ce lucrările sunt finalizate şi ruta de alimentare cu agent termic permite furnizarea agentului termic, punctele termice sunt repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat”, a mai transmis compania.