Nicușor Dan: “Vom înlocui peroane vechi, deteriorate și vom moderniza stații de tramvai”

963

Primarul Nicuşor Dan a transmis duminică pe pagina sa de socializare că vor fi înlocuite peroanele vechi, deteriorate şi va moderniza mai multe staţii de tramvai în mai multe zone din Bucureşti.

Vești bune pentru bucureșteni! „Vom înlocui peroane vechi, deteriorate și vom moderniza stații de tramvai”, a anunțat primarul Capitalei, fără a specifica vreun orizont de timp, însă.

Citește și: Care sunt zonele din București cele mai expuse la vibrații în caz de cutremur / Cum se încadrează cartierele din Sectorul 4

Este vorba despre peroanele situate pe:
– strada Ștefan Hepites (pe ambele sensuri, pe Șos. Viilor, la intersecția cu str. Ștefan Hepites, sectorul 5),
– Piața Unirii (cap linie 32, la intersecția Bd. Regina Maria cu Bd. Unirii și Splaiul Independenței, sectorul 4),
– Depou Alexandria (cap linie 32, peron debarcare, în dreptul Depoului Alexandria, sectorul 5),
– Pasaj Colentina (pe Șos. Colentina, în bucla de întoarcere a tramvaiului 21, sector 2),
– Piața Hurmuzachi (ambele sensuri de pe Șoseaua Mihai Bravu, aflate în sectoarele 2 și 3, la intersecția cu Bulevardul Basarabia și respectiv Calea Călărași), a informat Nicușor Dan, pe pagina sa de facebook.

Edilul a spus că noile stații vor fi corelate cu semaforizarea și cu trecerile de pietoni și vor avea rampe de acces pentru persoane cu dizabilități și cărucioare pentru copii. Totodată, stațiile vor fi dotate cu indicatoare, coșuri de gunoi, garduri de protecție, elemente reflectorizante și adăposturi pentru călători.