Primăria Capitalei a transmis că începe un nou proiect de modernizare a sistemului de termoficare din București, respectiv șantierul nr. 12, ce va include înlocuirea vechilor conducte pe o distanță de aproximativ 8,43 km, pe tronsonul Magistralei Progresu-Berceni.
„Deschidem șantierul nr. 12 pentru modernizarea sistemului de termoficare din Capitală”, a transmis municipalitatea într-o postare pe pagina de facebook.
Citește și: Au început protestele și la Carrefour!
Acest nou șantier reprezintă Obiectivul 19 din cele 25 planificate, finanțate din fonduri europene nerambursabile. Pe această porțiune, în lungime de aproximativ 8,43 km, se va efectua înlocuirea conductelor vechi și corodate.
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, asigură locuitorii din Sectorul 4 că, odată ce lucrările vor fi finalizate, nu vor mai întâmpina probleme legate de furnizarea apei calde și a căldurii. De modernizarea sistemului de termoficare vor beneficia locuitorii de pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu, Șoseaua Giurgiului, Depoul Giurgiului, Drumul Bercenarului, Strada Acțiunii, Intrarea Ciuruleasa, Strada Anghel Moldoveanu, Strada Tudor Gogiu, Strada Orăștie, Strada Ilie Oprea, Strada Luică, Strada Reșița, Strada Uioara, Strada Izvorul Oltului și Aleea Izvorul Oltului.
„Prin lucrările efectuate pe acest tronson, vor fi schimbate conducte pe o lungime de aproximativ 8,43 km, parte a Magistralei Progresu – Berceni. După finalizarea lucrărilor, vor beneficia de modernizarea rețelei de termoficare locuitorii din Sectorul 4 al Capitalei”, a precizat Nicușor Dan.
La finele lunii februarie, primarul Nicușor Dan a anunțat inaugurarea celui de-al 11-lea șantier pentru modernizarea sistemului de termoficare. Acesta se află în curtea Spitalului Colentina. Lucrătorii sunt angrenați în înlocuirea conductelor pe o distanță de 5,12 km, care sunt vechi și corodate, de-a lungul anilor, și fac parte din Magistrala Sud II.