Măsuri speciale de protecție împotriva caniculei. Mai multe puncte de prim ajutor vor fi deschise în cele mai aglomerate zone din Sectorul 4 pe perioada caniculei

1163

Urmare a avertizării meteo referitoare la temperaturile foarte ridicate prognozate pentru zilele următoare în zona Capitalei, cu maxime cuprinse între 35 și 37 de grade Celsius și cu un indice temperatură-umezeală ce va depăși la orele amiezii, pragul critic de 80 de unități,  în Sectorul 4 vor fi deschise patru puncte de prim ajutor. 

Amplasate într-unele dintre cele mai aglomerate zone, precum Piața Progresul, Piața Străduinței, pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, precum și în zona Apărătorii Patriei, în apropierea stațiilor de metrou, punctele de prim ajutor sunt dotate cu aparate de aer condiționat, apă potabilă, trusă medicală și vor fi deschise, în intervalul orar 10.00 – 20.00.

Citește și: Primăria București va reîncepe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

În aceste locații, persoanele afectate de expunerea prelungită la soare vor primi apă și asistență medical, în caz de nevoie.

Totodată, toate instituțiile care au program cu publicul vor asigura măsuri de protecție împotriva caniculei. Astfel, la sediile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4, ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, precum și la cele ale administrațiilor piețelor, cetățenii vor primi apă și li se va acorda primul ajutor, în caz de nevoie.