Primăria Capitalei arată, referitor la referendumul local anunţat de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, privind construirea incineratorului de deşeuri, că recomandarea este “să nu se risipească fonduri publice pe un demers fără obiect”, cât timp nu s-a tranşat locaţia şi nici nu există obligativitatea de a accepta construirea instalaţiei într-un loc anume.
“Nu este cazul, cum afirmam anterior, să se arunce banii cetăţenilor pentru un astfel de demers, pentru că în niciun document oficial sau în discuţii informale nu s-a trasat sarcină expresă vreunui sector al Capitalei de a găzdui instalaţia. De altfel, aşa cum am dovedit în toate acţiunile noastre, interesul pentru sănătatea bucureştenilor este unul prioritar“, arată PMB.
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) precizează, referitor la intenţia anunţată public de Consiliul Local al Sectorului 4 de a organiza un referendum privind sistemul integrat de gestionare a deşeurilor, că locul pentru construirea, peste câţiva ani, din fonduri europene nerambursabile, a unei instalaţii pentru valorificarea energetică a deşeurilor nu a fost stabilit, iar experţii analizează mai multe zone.
“Recomandarea Primăriei Capitalei este să nu se risipească fonduri publice pe un demers fără obiect, câtă vreme, subliniem, nu s-a tranşat locaţia şi nici nu există obligativitatea de a accepta construirea instalaţiei într-un loc anume. Investiţia poate fi realizată pe raza Municipiului Bucureşti sau în alt judeţ, în deplină siguranţă pentru cetăţeni, respectând toate condiţiile de sănătate pentru populaţie şi protecţie a mediului. De altfel, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a emis deja Certificat de urbanism pentru instalaţie, de bună-voie şi nesilit de nimeni – document incă valabil“, arată Primăria Capitalei.
Reprezentanţii instituţiei spun că referendumul ar trebui declanşat de către primarul general, potrivit Art. 167 din Codul Administrativ care prevede la alin. (1) “Primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează în condiţiile prevăzute la titlul V capitolul IV al prezentei părti pentru primarii şi viceprimarii comunelor, oraşelor şi municipiilor şi îndeplinesc atribuţiile stabilite de prezentul cod pentru aceştia, cu excepţia celor referitoare la consultarea populaţiei prin referendum, organizat pentru soluţionarea problemelor locale de interes deosebit, şi la măsurile prevăzute de lege pentru desfăsurarea adunărilor publice, care se exercită numai de primarul general al municipiului Bucureşti“.
“Nu este cazul, cum afirmam anterior, să se arunce banii cetăţenilor pentru un astfel de demers, pentru că în niciun document oficial sau în discuţii informale nu s-a trasat sarcină expresă vreunui sector al Capitalei de a găzdui instalaţia. De altfel, aşa cum am dovedit în toate acţiunile noastre, interesul pentru sănătatea bucureştenilor este unul prioritar. Este ilogic să consultăm populaţia în legătura cu chestiuni de bun simţ, aşa cum este preocuparea noastră, a tuturor, pentru viaţa şi sănătatea oamenilor“, mai spun reprezentanţii Primăriei Capitalei.
Ei precizează că Master-planul recent aprobat pentru sistemul de management integrat al deşeurilor la nivelul Municipiului Bucureşti are ca obiectiv tocmai să îmbunătăţească modul actual de colectare a acestora, să reducă volumul şi cantitatea deşeurilor depozitate (gropile de gunoi), să crească performanţa procesului de sortare şi să introducă noi procese (în concordantă cu tehnologiile actuale) – de valorificare superioară a deşeurilor, atât în beneficiul locuitorilor, cât şi pentru respectarea angajamentelor pe care Capitala şi România şi le-au asumat în domeniu.
Citește și: VIDEO – Prima reacție a primarului pe tema referendumului din sectorul 4
“Această investiţie pe fonduri europene şi locale nu este preocuparea personală a Primarului General, Gabriela Firea, ci este generată de situaţia gravă pe care am moştenit-o. Aşa cum consultarea publicului în această problemă nu este corect să devină o vendetă personală a unuia sau altuia dintre participanţii la acest proces de gestionare a deşeurilor. Vorbim despre o instalaţie absolut necesară pentru Capitală şi inofensivă pentru sănătatea populaţiei: aceasta va permite ca din tratarea deşeurilor municipale să producem curent electric şi energie termică. Aşadar, o instalaţie cu dublu beneficiu: va scădea volumul deşeurilor pe care le depozităm, deci avem o mai bună abordare fată de mediu şi totodată acestea vor fi transformate în combustibil. În prezent, există tehnologii moderne similare, utilizate deja cu succes în alte ţări europene“, arată Primăria Capitalei.
Conform sursei citate, realizarea proiectului presupune şi etape de consultare publică şi de obţinere a autorizaţiei de mediu. Pe de altă parte, atât Master planul Municipiului Bucureşti, cât şi Planul naţional de Gestionare a deşeurilor au trecut, la rândul lor, prin etapele de consultare publică, înainte de a fi aprobate, aşadar este vorba despre informaţii care au fost aduse deja la cunoştinţa publicului, în mod oficial şi cu respectarea prevederilor legale.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat declanşarea unui referendum local privind amplasarea incineratorului de deşeuri în Sectorul 4. El a cerut organizarea consultărilor populare şi în localităţile învecinate: Jilava, Berceni şi Popeşti Leordeni.
“Decizia e numai a oamenilor! Da, trebuie să punem în aplicare directivele europene în privinţa managementului deşeurilor. Da, municipalitatea trebuie să caute soluţii tehnice pentru a gestiona în mod corect acest aspect deosebit de important pentru sănătatea familiilor noastre. Da, investiţiile în acest domeniu sunt obligatorii! Dincolo de toate acestea însă, oamenii sunt cei care trebuie să decidă, în cunoştinţă de cauză, ce este bine pentru ei”, a scris primarul Sectorului 4 pe pagina sa de Facebook.
El a spus că, în cursul lunii septembrie, va începe procedurile pentru declanşarea unui referendum local în urma căruia comunitatea să decidă în privinţa amenajării în Sectorul 4 a staţiei de distrugere a deşeurilor ce nu pot fi valorificate.
“De asemenea, voi solicita Consiliului Judeţean Ilfov să declanşeze acelaşi fel de procedură şi în localităţile învecinate cu Sectorul 4: Jilava, Berceni şi Popeşti Leordeni, pentru că orice se întâmplă la noi, este important şi pentru ei”, a încheiat Băluţă.