Energia termică nu se va scumpi în București, dar facturile vor fi duble față de iarna trecută!

845

Prețul pe gigacaloria de energie termică nu va crește în această iarnă în București, a anunțat primarul Capitalei, Nicușor Dan (foto), la Europa FM, citat de libertatea.ro. Facturile vor fi, însă, duble față de anul trecut, deoarece de la finalul lunii martie prețul energiei termice pentru populație s-a dublat, crescând de la 165 de lei la 350 de lei pe gigacalorie.

Edilul a precizat că, de la 1 noiembrie, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) va decide noi tarife, atât pentru producție, cât și pentru transport și distribuție, astfel că va exista un nou preț final pentru gigacalorie. „Preţul total al gigacaloriei în momentul de faţă, stabilit de ANRE, este de 860 de lei, cu tot cu TVA, din care bucureştenii plătesc 350 şi primăria 510. Acesta este raportul”, a afirmat Nicușor Dan. „De la 1 noiembrie o să avem alte preţuri. Eu mă aştept să nu fie mai mari. În orice caz, nu o să fie mai mari pentru cetăţeni”, a mai precizat acesta. “Vom păstra aceşti 350 de lei şi vreau să menţionez că 350 este, totuşi, preţul cel mai mic din România. Adică sunt localităţi care au 400, sunt localităţi care au 500, 450, 420. 350 e cel mai mic”.

Citește și: În Sectorul 4 a început înregistrarea cererilor pentru ajutorul de încălzire cumaterial lemnos

Față de iarna trecută însă, facturile vor fi duble. Prețul practicat iarna trecută a fost de 164 de lei, dar acesta a fost majorat la finalul lunii martie la 330 de lei, plus TVA. Astfel, prețul practicat de la 1 aprilie ajunge la circa 350 de lei pe gigacalorie, mai mult decât dublu decât cel anterior.

Probleme financiare la Termoenergetica. Nicușor Dan cere sprijin Guvernului

Nicușor Dan a recunoscut că există o „sincopă” financiară și a cerut sprijin Guvernului: fie compensări, fie posibilitatea de a se împrumuta. „Există însă o sincopă pe cash flow în ceea ce priveşte datoriile pe care Termoenergetica le are către Elcen, şi Elcen către Romgaz şi pe subiectul acesta am tot solicitat sprijinul Guvernului. A fost o creştere excepţională a preţului de gaz şi, faţă de această creştere excepţională a preţului gazului, Guvernul a stabilit mai multe măsuri de care au beneficiat disproporţionat localităţile din România care au sisteme centralizate. Adică, Bucureştiul are 550.000 de apartamente şi a primit cam 15 milioane de lei, iar toate celelalte localităţi împreună au tot 550.000 de apartamente pe care le deservesc centralizat şi au primit cam 800 de milioane de lei”, a explicat primarul general. Acesta consideră normal să se acorde sume și pentru Capitală, în caz contrar cere să aibă posibilitatea de a se împrumuta pentru a acoperi datoriile Termoenergetica către ELCEN.
Primăriile se pot împrumuta doar în funcție de indicatorii stabiliți de Ministerul Finanțelor, unde fotoliul este ocupat de către Adrian Câciu, susținut de PSD.