A fost nevoie de o nouă tragedie pentru ca așa zisele partide de opoziție, USR și AUR, să-și dea arama pe față!
Orice om care gândește logic înțelege că vinovat pentru accidentul de ieri, de la Pasajul Unirii, nu poate fi numit cineva fără o anchetă prealabilă. Mulți au arătat cu degetul către șoferul care a ignorat semnele de circulație și a intrat cu o viteză relativ mare în poarta gabaritică dinaintea intrării în pasaj!
Doar că oportuniștii de la partidele înfrățite, USR și AUR, dau verdicte timpurii și văd deja un vinovat! Și anume Primăria Sectorului 4 și pe primarul sectorului 4, Daniel Băluță, cel care și-a asumat renovarea pasajului, preluând din atribuțiile Capitalei! Argumentele împotriva acestuia sunt absolut bizare: ba că edilul a avizat micșorarea înălțimii pasajului, ba că nu există nu știu ce autorizații, ba te mai miri ce! Iar tonul este unul extrem de radical!
Este incredibil cum în astfel de momente ies la suprafață fel de fel de „șobolani” care își fac imagine pe seama unor nenorociri, provocate de anumiți inconștienți, aruncând vina exact pe cei cu care se află ei în competiție, fără a avea vreo șansă să-i doboare într-o luptă corectă! Așa că apelează la găinării de genul ăsta!
USR: “Pre-limitatorul cu lanțuri poate fi ocolit (intenționat sau din greșeală) pe intrarea unde s-a produs tragedia”
Primii care au sărit la gâtul Primăriei Sector 4 au fost cei de la USR! Tare mult au mai așteptat să se mai bage în seamă, că deja îi cam uitase lumea! Ăsta a fost pentru ei prilejul perfect! Așadar, s-au înghesuit la a se băga în seamă! S-au revoltat, pe rând: USR central, prin Cătălin Drulă, USR București, prin Paul Ene, dar și USR sector 4, prin Alina Pop! Mai rămânea să intervină, probabil, USR planetar!
„Înainte de renovarea făcută de Primăria Sectorului 4, autocarele treceau prin Pasajul Unirii și nu se întâmplau accidente”, este unul dintre argumentele nesusținute, din luările lor de poziție. Iată ce spune Drulă:
- Înainte de renovare nu se întâmplau astfel de accidente.
- Prin renovare s-a redus gabaritul (înălțimea) pasajului. Cu cât și de la cât, nu ne spune exact Primăria Sectorului 4, dar un reprezentant al PS4 recunoaște într-un interviu asta.
- Inspectoratul de Stat în Construcții (politizat) în noiembrie 2022 vine cu un raport în care doar două cifre sunt relevante. Că gabaritul pasajului este de 3,70m, iar limitatorul de înălțime este la 3,50m, confirmat după măsurători.
- Având în vedere recunoașterea reprezentantului PS4 că s-a redus gabaritul pasajului ca urmare a renovării, putem presupune că înainte de renovare avea 3,80m-4,00m.
- Adică un autocar cu tot cu aerul condiționat de deasupra trecea prin pasaj înainte de renovare (cam 3,77m au unele dintre cele mai înalte din cercetarea mea rapidă).
- Și atunci mai rămâne de explicat afirmația PS4 că tot la 3,50m era limitată înălțimea și înainte de renovare. Da, indicatorul de pe grinda de limitare avea scris pe el 3,50 m, dar așa cum se intuiește destul de ușor pe imagini luate cu vechea grindă (comparat cu cea nouă) în cei 10 ani dinainte de renovare pe Google Street View, doar scria 3,50 m pe vechea grindă, fizic era mult mai înalt spațiul de dedesubt (posibil 3,80 – 4,00 m).
- Pe scurt, înainte de renovare autocarele treceau prin pasaj. Posibil ca și după renovare foarte multe modele să încapă la o limită neconfortabil de centimetri față de tavan. Din acest motiv, s-a lăsat grinda de limitare acces la 3,50m, de teama unor incidente în pasaj în noua configurație.
- Pre-limitatorul cu lanțuri poate fi ocolit (intenționat sau din greșeală) pe intrarea unde s-a produs tragedia de azi.
- Grinda este de o construcție neiertătoare, după cum s-a văzut și azi. Se pot imagina construcții mai ușoare care să servească același rol de barieră fizică, sau cu puncte de cedare predefinite în caz de lovire. Sunt exemple destule în Vestul Europei.
Din păcate, concepte moderne de proiectare și siguranță rutieră cu greu își fac loc în lumea în care “merge și așa” și “hai să-i dăm o față”.
Concluziile autorităților vor fi bineînțeles că totul e în regulă, șoferul e de vină și dacă scrie 3,50 m atunci toată lumea pe linie e absolvită de vină. Între timp, se petrec tragedii”.
Tu dacă găsești un gard în drum te dai cu capul de el fiindcă înainte nu era niciun gard acolo?
Această tiradă a fost găzduită de g4media.ro într-un articol la care s-au făcut și comentarii. Iată o replică elocventă la aceste “argumente”, venită de la un cititor (Mushu): “Nu știu unde locuiește domnul Drulă, dar eu locuiesc în cartier, la intersecția cu Mărășești, de 60 ani, de când Cantemir era Magistrala Nord – Sud. Am fost acolo când au făcut metroul și apoi pasajul. Am fost, în timp, și ghid la fostul ONT și vă spun că niciodată o Setra sau Mercedes din cele care aduceau turiști de la Giurgiu, nu a încercat sa treacă prin pasaj. Știu ca politic e momentul sa îl ataci pe Primar, dar dacă spui prostii te dezapreciezi politic. Nici înainte de renovare prin pasaj nu puteau trece TIR uri (de fapt la Șincai exista un semna de interdicție pentru TIR uri) sau autocare, cu atât mai mult supraetajate. Grecul a urmărit GPS ul și s-a dus ca în brânză . Este păcat ca se întâmplă atâtea accidente: ceva s-a întâmplat totuși, fiindcă înainte nu erau decât mașini lovite de pilonii pasajului și motocicliști făcuți praf, cauza fiind viteza excesivă! Dar să spui că înainte treceau autocare prin pasaj este o minciună enormă. Chiar și pentru un politician”!
Lucrăm cu marfa clientului! Iată ce zice și Alex1: „Nu știu cât a avut pasajul . Dacă pe stâlpul ala este afișat 3.5 m h înălțime iar tu nu cunosti ce dimensiuni are masina ta, ești vinovat. Punct. Nu are rost să vorbim cât a fost, cât a avut că înainte treceau macarale de 7 m înălțime. Acum la ora asta era un limitator în funcțiune vizibil și regulamentar de 3,5 m”.
Concluzia acestot luări de poziție a USR nu poate fi decât a lui BarosanuNambărOan: “Adică cum? Constructorul trebuia să intuiască că unii proști văd 3,5 m și zic „Lasă, mă, că încap și eu cu 3,8 m”? Ce dacă înainte era mai înalt pasajul dacă ACUM este mai scund și semnalizat ca atare? Tu dacă găsești un gard în drum te dai cu capul de el fiindcă înainte nu era niciun gard acolo? WTF, voi gândiți ce spuneți?
Și iar USR: “Vinovat e primarul care a făcut risipă de tablă și a micșorat înălțimea pasajului”
“Televiziunile care transmit știrea țin una și bună că șoferii implicați în accidentele de la pasaj sunt vinovați. Nu, vă spun eu, vinovat e primarul care a făcut risipă de tablă și a micșorat înălțimea pasajului, făcându-l impracticabil pentru autocare, care înainte treceau. Dumnezeu să-l ierte pe bietul om care a murit azi”, a decretat, vizibil iritată, și Alina Pop. Iar Paul Ene e foarte convins: “Este destul de clar că reducerea înălțimii pasajului și a limitei de siguranță prin lucrările de cosmetizare făcute de Primăria Sectorului 4 au dus la toate incidentele din ultimele luni”.
AUR: “Nu-i vinovat soferul, peste tot in Europa a putut trece cu acel autocar”
Acestea au fost pozițiile USR! Să vedem ce a avut de zis frățiorul mai mic, AUR! Pe pagina deputatului de Bacău, Antonio Andrusceac, găsim o înfierare ca pe vremea comuniștilor, plină de ură, pornită, probabil, dintr-o mare frustrare. O abordare absolut supra-realistă, ușor incoerentă: “Blestemul parca urmareste acest sector sub administrarea celui mai nociv grup infractional din Bucuresti… Nimeni din opozitie sau de la putere, parlamentar sau consilier local, nu a fost la fata locului si de aceea cu oamenii din clanuri in spate, imbracati in uniforma de politisti locali si cu cei de la fostul ADP, ilegal transformat in SC Totul Verde, s-a trecut rapid la distrugerea probelor de la fata locului. Am fost din nou singur in lupta cu acesti indivizi extrem de periculoși, care sub ochii celor de la Antena 3 carora le dadeam un interviu de la locul crimei cauzate de proasta executie a unei lucrari, incercau sa ma intimideze si sa ma indeparteza din zona… Vrem sa vedem caietul de sarcini, autorizatia de construire, procesul verbal de receptie a lucrarii si toate documentele (planuri si foto) care sa arate executia tuturor fazelor ascunse ale acestei lucrari”.
Este greu de înțeles asemenea reacții, care transpiră multă ură! Dovadă stă și uluitorul răspuns pe care-l dă deputatul AUR de Bacău la o replică venită ca și comentariu la postarea lui: “este o capcană, nu-i vinovat soferul, peste tot în Europa a putut trece cu acel autocar”.
Acestea sunt reacții ale unor oameni politici din România! Inconștientul șofer este cauționat pentru a fi acuzată Primăria Sectorului 4! Fără cuvinte!