Cu un deficit mare de angajați, Metrorex caută 5 muncitori necalificați, care să fie absolvenți de liceu și cu experiență

1600

Metrorex a anunțat că se confruntă cu un deficit mare de personal, ceea ce ar putea pune probleme în privința deschiderii stației Tudor Arghezi, din cartierul Berceni. Doar pentru această stație nouă, compania de transport ar avea nevoie de cel puțin 60 de noi angajați.

Cu totul, Metrorex ar avea nevoie de aproape 6.500 de salariaţi, însă sunt doar 5.100, a anunțat secretarul general al USLM, Marian Artimon. Adică un deficit de circa 1.500 de persoane!

Citește și: Un tânăr din Vrancea a fost adus la Bagdasar după ce a căzut cu bicicleta și s-a lovit grav la cap

În asemenea condiții, Metrorex a revenit cu anunțuri de angajare. Compania de transport caută să angajeze în această perioadă. Astfel, compania a publicat pe site-ul oficial un nou anunț de angajare. Sunt așteptați să depună CV-urile cei care vor să se angajeze ca muncitori necalificați.

Mai precis, este nevoie de ocuparea a DOAR 5 (cinci) posturi pentru muncitori necalificați pentru activitatea de deservire a dormitoarelor – Depoul Exploatare TEM – Direcția Exploatare. Înscrierile se fac la Registratura Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, poarta A, în perioada: 05 mai 2023, ora 9.00 – 18 mai 2023, ora 14:00.

Ca și condiții de înscriere la concurs pentru postul de muncitor necalificat, candidații trebuie:

    • să fie absolvenți de liceu;
    • să aibă vechime de minim 1 an în domeniul Prestări Servicii de Curățenie;
    • recomandare/recomandări din partea angajatorului/angajatorilor din care să rezulte experiența de minim 1 an în domeniul Prestări Servicii de Curățenie.

Cu ce personal dăm drumul la Tudor Arghezi, că noi ne cârpim acum să ajungem pe unde avem obligaţia. Cu ce trenuri? Din ce am înţeles noi, acolo va fi un sistem tip pendul. Să vedem ce va fi. E foarte bine că ne extindem şi să dea Dumnezeu ca în 2027 să mergem până la Aeroportul Otopeni cu trenul pe Magistrala 6”, a adăugat reprezentantul Metrorex, Marian Artimon, potrivit Agerpres.