Vine Pastele!!! Consiliul Concurenţei acuză un adevărat „cartel” al furnizorilor de ouă. „Au limitat livrările pentru a creşte preţurile”

901
Oua

Furnizorii de ouă de consum sunt suspectaţi că împreună cu asociaţia din domeniu au limitat livrările, iar acest lucru a dus la o creştere excesivă a preţurilor la finele anului 2017, au anunţat marţi reprezentanţii Consiliului Concurenţei, instituţie care a declanşat o investigaţie în acest caz.

În România preţurile de vânzare pentru ouăle de consum au scăzut cu 21,3% în ianuarie 2018 faţă de luna decembrie a anului 2017, arată un raport al Uniunii Europene.

Autoritatea de concurenţă suspectează limitarea livrărilor de ouă de consum de către cei mai importanţi furnizori de ouă, cu implicarea asociaţiei din domeniu, cu scopul de a majora artificial preţurile produselor comercializate de aceştia. Investigaţia a fost declanşată ca urmare a analizei preliminare pe piaţa ouălor de consum iniţiate de Consiliul Concurenţei, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a cerceta cauzele creşterilor de preţ înregistrate la sfârşitul anului trecut”, au declarat reprezentanţii autorităţii.

Furnizorii vizaţi de investigaţie reprezintă aproximativ 45% din producţia existentă de ouă din România, fiind furnizorii principalilor comercianţi activi la nivel naţional, iar asociaţia din care aceştia fac parte este reprezentanta a circa 90% din crescătorii de păsări şi producătorii de ouă de pe piaţa românească.

Citește și: Internetul va fi gratuit: Anunțul făcut de Uniunea Europeană

În contextual european actual, analiza pieţei româneşti a ouălor a indicat faptul că majorările de preţuri de la sfârşitul anului 2017 ar putea fi explicate de factori precum criza producţiei de ouă din statele membre UE sau ciclicitatea producţiei. „Cu toate acestea însă, nu se poate explica amplitudinea creşterii preţurilor produselor autohtone: dacă în septembrie preţul ouălor în Romania era sub media UE (85,2%), în noiembrie, acesta a crescut, depăşind media UE (104%)”, au precizat reprezentnaţii Consiliului Concurenţei.

Analiza autorităţii a arătat că au existat creşteri importante ale preţurilor de achiziţie de către comercianţi, preţurile crescând cu 57% în luna noiembrie faţă de luna septembrie 2017, iar preţurile de vânzare la raft au crescut cu 49% în acelaşi interval.

În cadrul investigaţiei, în perioada 6-22 martie, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile furnizorilor implicaţi şi la asociaţia din care acestia fac parte, respectiv: Tonelli Holding SRL, Albert Distribution & Logistics SRL, Avicola Lumina SA, Aviputna SRL, Cortina Bioprod SRL, House Ana Tour SRL, Prod-Ovo Grup SA, Avi-Vest SRL şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România”, se arată în comunicat.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor de companii şi practici concertate, care au ca obiect sau ca efect denaturarea concurenţei. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri”, spun reprezentanţii autorităţii.