Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, spune, în scandalul cu directoarea Colegiului Şincai, că ea nu semnează un act legal pentru că vrea să cheltuie după bunul plac sume alocate din bugetul local. Reacţia vine după ce directoarea instituţiei l-a acuzat pe edil că a modificat contractul cu primăria.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a spus, pentru MEDIAFAX, că directoarea Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” nu vrea să semneze contratul de management financiar prevăzut de lege pentru că îşi doreşte să cheltuie “după bunul plac sumele alocate din bugetul local, fără să ceară avizul administraţiei locale”.
”Sunt directori de şcoală care se plâng că primăria şi ministerul nu fac nimic, în condiţiile în care, spre exemplu, fondurile alocate de primărie pentru igienizare nu au fost utilizate. În ultimii doi ani chiar s-au mişcat lucrurile în privinţa şcolilor, cel puţin în ceea ce ne priveşte. Se pare, însă, că doamna director nu vrea să dea socoteală nimănui în privinţa a ceea ce face cu banii şi se ocupă, în ultima vreme, mai mult de reclamaţii şi de învrăjbirea profesorilor şi a părinţilor, faţă de primărie. Primăria a investit în şcoala pe care o conduce peste 6,8 milioane de lei. Unii vor să dăm bani la şcoli, iar ei să îi cheltuie după bunul plac. Trebuie să respecte legea şi să lase orgoliile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
Conform Hotărârii Consiliului Local nr 305/ 2018, contractul de management administrativ-financiar, pe care trebuie să-l semneze directorii unităţilor de învăţământ şi Primarul Sectorului 4, conţine trei obligaţii suplimentare în sarcina directorului faţă de cele prevăzute în modelul de contract prevăzut de art. 20 alin. 3, din Ordinul privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
“Achiziţiile publice efectuate în condiţiile Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi realizate doar cu aprobarea prealabilă a Primarului Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. (…) Să transmită trimestrial sau, după caz, ori de câte ori este nevoie, situaţia cheltuielilor efectuate la nivelul unităţii de învăţământ, conform solicitărilor Directorului Economic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului”, se arată în Hotărârea Consiliului Local.
Citește și: VIDEO-Primarul Sectorului 4, interviu la PSNEWS: Piața Sudului, inima sectorului a devenit extrem de bolnavă
De asemenea, potrivit documentului, directorul unei instituţii de învăţământ trebuie să pună la dispoziţia organelor de control din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orice document solicitat şi să asigure accesul acestora în instituţie în vederea efectuării controlului.
”Cu toate că aceste trei obligaţii nu sunt menţionate în modelul-cadru din cuprinsul ordinului pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, adoptarea acestora este perfect legală, iar respectarea lor decurge, de asemenea, din lege, respectiv din dreptul primarului de a verifica modul de administrare a bunurilor din domeniul public şi de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul local sau obţinute, în urma demersurilor făcute de autoritatea locală din fonduri europene sau prin Programul Operaţional Regional”, explică primarul Daniel Băluţă.
Primarul Sectorului 4 mai susţine că instituţia pe care o conduce a dat Colegiului peste 6,8 milioane de lei pe lucrări de modernizare, precizând că şcoala nu beneficiase de investiţii serioase mai bine de 28 de ani.
“Am spus încă de la începutul mandatului, că modernizarea unităţilor de învăţământ se află pe lista noastră de priorităţi. Sunt şcoli în sectorul 4 unde de 28 de ani nu s-a făcut absolut nimic. Nu s-a schimbat o cărămidă. Copiii şi profesorii noştri trebuie să fie în siguranţă, iar orele de curs să se desfăşoare în condiţii decente şi sigure. Acesta este motivul investiţiilor de peste 15 milioane de lei pe care le-am făcut în mai multe unităţi de învăţământ din Sectorul 4, inclusiv în Colegiul Naţional Gheorghe Şincai”, a explicat edilul.
De asemenea, pentru că acoperişul Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” s-a deteriorat în ultimii ani şi fiindcă este o clădire monument-istoric, nu se putea începe reabilitarea fără avizul Ministerului Culturii, spun reprezentanţii Primăriei Sectorului 4.
”Toate lucrările, pentru că vorbim, spre exemplu, şi despre refacerea sălii de festivităţi, de acoperişul realizat din ţiglă, au fost şi vor fi executate respectând arhitectura şi utilizând materialele impuse de statutul clădirii”, a explicat Ana Maria Mocăniţă, director general al Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4.
La rândul său, Daniel Băluţă mai arată că doar în cursul anului trecut, Primăria Sectorului 4, prin Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ, a susţinut financiar două deplasări în Spania ale unor delegaţii din care au făcut parte elevi ai Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai”, pentru ca aceştia să poată participa la concursuri şcolare. Costurile au fost de peste 45.000 de lei.
Precizările vin după ce Silvia Muşătoiu, directoarea Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” din Capitală, a explicat că refuză să semneze un contract cu Primăria Sectorului 4 pentru că, spune ea, este modificat şi impune instituţia de învăţământ să achiziţioneze material doar de la anumiţi furnizori, care au şi preţuri mai mari. Prin această clauză, spune Silvia Muşătoiu, se presupune ca toate achiziţiile făcute de şcoli să fie operate prin firmele agreate de Primăria Sectorului 4.