Un cod roșu de caniculă a fost anunțat de către meteorologi pentru București în zilele de mâine și poimâne. Temperaturile vor ajunge la 42 de grade, la umbră, situație în care este neapărat ca toată lumea să ia măsuri de autoprotecție. Dacă totuși este necesar să ieșiți din case, trebuie știut că în Sectorul 4, există mai multe locuri în care ați putea primi ajutor în caz de nevoie.
Conform meteorologilor, temperaturile vor fi extreme, iar disconfortul termic deosebit de accentuat. De asemenea, și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
CITEȘTE ȘI: Licitație de aproape 3 milioane de euro pentru semaforizarea intersecțiilor și trecerilor de pietoni
Așa cum s-a întâmplat și în ultimii ani atunci când meteorologii au anunțat temperaturi ridicate, Primăria Sectorului a amenajat puncte de prim-ajutor și anul acesta. Aceste se află în piețele Progresul, Sudului, Apărătorii Patriei, precum și la punctul fix din Parcul Lumea Copiilor, cu intrare din strada Pridvorului.
În aceste spații, dotate cu aer condiționat și cu toate echipamentele necesare, persoanele nevoite să se deplaseze în intervalul critic cuprins între orele 11:00 – 18:00 pot primi ajutor, în cazul în care resimt o stare generală de rău. Mai exact, oamenii se pot adăposti, vor primi apă și asistență medicală din partea personalului specializat și, totodată, li se va asigura transferul de îndată la cea mai apropiată unitate spitalicească, în cazul în care situația va impune acest lucru.