Este vorba de 4.454 de metri pătrați de teren și 1.009 metri pătrați de construcții, care după cum știm au fost deja demolate, aflați lângă magazinul Big Berceni și ieșirea din stația de metrou Piața Sudului. Solicitarea pentru o hotărâre de expropriere venise chiar de la aleșii Sectorului 4, care vor să construiască în acea zonă un spatiu verde.
Proiectul poartă numele de “Amenajare peisagistică – esplanadă verde Piața Sudului”.
De altfel, Primăria Sectorului 4 a fost de acord să plătească exproprierea din fondurile proprii.
Citește și: Parcarea de tip „park&ride” de la Piața Sudului a fost inaugurată
Este vorba despre una dintre firmele controlate de Puiu Popoviciu, Băneasa Investments.
“Trimitem banii într-un cont sechestrat direct“
În discuțiile din Consiliul Local al Sectorului 4, primarul Daniel Băluță explică unui consilier USR că banii urmau sa fie trimiși direct într-un cont al ANAF, deoarece terenul se află sub sechestru asigurator.
“O să trimitem banii într-un cont sechestrat direct. Deci nu poate să facă nimic cu banii respectivi, cum nu are voie să vândă, să cumpere, în acest moment.
Sumele de bani… înainte de a vira sumele, vom notifica ANAF-ul pentru a ne da un cont în care să virăm banii, tocmai că se află în aceeași procedură, banii nu pot fi folosiți de către Baneasa Investment Group“, spunea Băluță.
După solutionarea procesului penal, în timpul judecării laturii civile, în care se stabilește cine răspunde pentru plata eventualului prejudiciu, pe 28 decembrie 2018, Băneasa Investments a fost obligată, în solidar cu celelate părți din acest caz, să restituie terenul din nordul Capitalei în suprafață de 224,6 hectare, precum și contravalorea construcțiilor demolate și existente inițial pe terenul în cauză.
Instanța a menținut, totodată, toate sechestrele asiguratorii puse de DNA în acest caz, inclusiv pe mai multe imobile aflate în proprietatea Băneasa Investments.