Care e stadiul lucrărilor de la Pasajul Unirii, șantierul care a dat peste cap traficul din București. Daniel Băluță: Am început o nouă etapă de lucru | VIDEO

893

Pasajul Unirii a fost complet închis vara aceasta pentru a fi efectuate lucrări de punere în siguranță a acestuia. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunță care este stadiul în care s-a ajuns cu aceste lucrări.

Stadiul lucrărilor de la Pasajul Unirii

Daniel Băluță a anunțat că a fost începută o nouă etapă de lucru în ceea ce privește punerea în siguranță a Pasajului rutier Unirii. După cum anunță primarul Sectorului 4, în urma frezării asfaltului au fost descoperite infiltrații.

Astfel că, în acest moment muncitorii se ocupă de etanșarea tuturor fisurilor din pasaj, pentru a putea opri infiltrațiile descoperite.

Iată mesajul transmis de Daniel Băluță:

“Atât noi, administrația locală, cât și constructorii, nu ne permitem nicio zi de întârziere, de aceea lucrăm și ziua și noaptea pentru ca pasajul să fie redeschis la termenul stabilit.În acest moment, pe șantier se regăsesc cei mai buni specialiști, care iau cele mai bune decizii în vederea punerii în siguranță a Pasajului Unirii.”

Pasajul va rămâne închis până la finalul verii

Pasajul Unirii din București avea nevoie urgență de lucrări de punere în siguranță, având în vedere stadiul avansat de degradare în care se afla. Pentru executarea acestora, traficul rutier a fost închis complet pe toate perioada verii.

După cum informa Primarul Sectorului 4 la finalul lunii mai, Pasajul Unirii a fost supus unor expertize tehnice ce au avut concluzii îngrijorătoare în anul 2017. Atunci s-a constata că unul dintre cele mai circulate pasaje rutiere din București avea deficiențe semnificative la structura de rezistență, fapt ce punea viața a sute de mii de oameni în pericol.

Citeste si: 11 puncte fixe de recenzare, deschise pentru bucureșteni în Centrul Comercial Grand Arena din Sectorul 4

Pentru realizarea acestor reparații, la începutul acestui an, a fost încheiat un protocol între Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 4. Astfel, Pasajul Unirii a trecut în administrarea Sectorului 4, pentru a putea efectua lucrările necesare.

Punerea în siguranță a pasajului a fost începută în data de 20 iunie, iar acesta urmează să fie închis până la finalul verii. Traficul rutier din zonă a fost reconfigurat până la terminarea lucrărilor.