Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că actele de identitate vor putea fi eliberate inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, în contextul alegerilor locale şi europarlamentare.
Primăria Capitalei îi îndeamnă pe bucureşteni să verifice dacă actul lor de identitate este în termenul de valabilitate, iar dacă a expirat să solicite unul nou la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor în a cărui rază teritorială domiciliază.
Care va fi programul de lucru
Programul va fi următorul:
– 08:00 – 16:00, în ziua de 8 iunie (sâmbătă)
– 07:00 – 22:00, în ziua de 9 iunie (duminică)
Cartea de identitate se eliberează cetăţeanului român pe baza cererii scrise şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.
În situaţia în care nu pot fi prezentate certificate de stare civilă, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune şi două fotografii 3/4 cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.
Unde poți achita taxa de buletin
Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel:
– Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1
- online pe site-ul Ghişeul.ro / transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghişeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate), fizic la bănci, oficii poştale în contul: RO05TREZ70121330208XXXXX CUI: 12293095
- Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 (Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1, Bucureşti)
- Centre Impozite şi Taxe Locale Sector 1 – Calea Griviţei nr. 208 – 210, Sector 1, Bucureşti; Str. Pajurei nr. 13, Sector 1, Bucureşti
- Primăria Sectorului 1 Bucureşti (Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1, Bucureşti).
– Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 2 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 2; prin SMS, apelând numărul scurt 7530, cu textul (S2CI7 pentru CI şi S2CI1 pentru CIP) urmat de CNP.
– Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 3 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor.
– Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 – la toate oficiile poştale de pe raza Sectorului 4 şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, precum şi online, pe site-ul propriu (www.deps4.ro).
– Direcţia Evidenţa Persoanelor Sector 5 – la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului 5, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, precum şi prin SMS, apelând numărul scurt 7530.
– Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor.