VIDEO / Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a dat startul Sărbătorilor de iarnă

1814

Primele luminițe de Crăciun s-au aprins deja în Capitală. La fel ca anul trecut, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a dat startul Sărbătorilor de Iarnă și a luminat străzile principale chiar joi seară, de Sfântul Andrei.

Milioane de beculețe colorate împodobesc străzile și bulevardele din Sectorul 4. Peste o mie de oameni s-au adunat joi seară la Fântâna Florilor pentru a participa la aprinderea luminițelor dedicate lunii magice a Crăciunului.

Citește și: În seara de Sf. Andrei se aprind luminile festive în Sectorul 4 al Capitalei

Este doar începutul unui șir de evenimente, promite primarul Sectorului 4. „Este doar începutul unui șir de evenimente ce va avea loc pe durata Sărbătorilor de iarnă. Îi invit pe toți bucureștenii să participe în ziua de 6 decembrie la deschiderea Pasajului Europa Unită pentru că va fi un eveniment deosebit și va fi plin de surprize (…). Pe data de 23 decembrie (…) vom avea târgul de Crăciun în Parcul Tudor Arghezi”, a declarat Daniel Băluță.

„Încă un moment în care oamenii trebuie să se gândească la lucruri bune, să fie constructivi, să fie alături de prieteni, alături de familie. Românilor, în general, le urez la mulți ani, toate cele bune!”, a mai spus edilul.