Tur de forță la televiziuni al primarului Daniel Baluță promovându-și realizarile din zona Aleea Terasei

2054

Două terenuri în suprafață totală de 3.600 de metri, situate în Aleea Terasei, din Sectorul 4, pe care urmau să fie construite două blocuri-turn de 14 etaje, au fost achiziționate de primărie în beneficiul locuitorilor din zonă. Proiectul inițial a fost înlocuit cu unul de regenerare urbană, care prevede amenajarea unui teren de sport, unui loc de joacă modern, unei zone de relaxare și unei parcări.

 

Până anul trecut, pe cele două terenuri private existau doar urmele unui vechi loc de joacă, construcții insalubre și munți de gunoaie. Proprietarii terenurilor așteptau să poată băga utilajele și să înceapă construirea a două blocuri-turn de 14 etaje, așa că nu au mai salubrizat perimetrul. Aveau deja un Plan Urbanistic Zonal, pentru proiectul lor și o autorizație de construcție emisă în 2008, așa că începuseră săpăturile pentru fundație.

După parcurgerea etapelor legale necesare, Primăria Sectorului 4 a demarat lucrările de reamenajare a zonei, transformând perimetrul. Astfel, au fost amenajate în zonă: un spațiu de joacă pentru copii, la standarde europene, o zonă de relaxare pentru adulți, prevăzută cu un foișor, bănci și mese de șah, un teren de sport cu gazon sintetic și un spațiu generos de parcare.

Terenul este înconjurat de blocuri cu patru și cu 10 etaje, iar oamenii se gândeau îngroziți la turnurile de 14 etaje care urmau să se construiască. Fiind vorba de un teren privat, de care nu se ocupa nimeni, acolo erau mormane de gunoi, tot felul de magazii insalubre, buruieni și mizerie, așa că a fost mult de muncă pentru curățarea perimetrului. Acum însă, este total diferit.”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Citește și: Daniel Băluță: Noua parcare de la Piața Sudului, gata până pe 15 mai. Va avea 360 de locuri

În ultimii ani, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a fost împuternicit de către Consiliul General al Municipiului București, să achiziționeze, pentru și în numele municipalității, mai multe terenuri, pentru proiecte de utilitate publică.