Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC4) și Primăria Sectorului 4 au decis să simplifice circuitul care trebuie parcurs de cei 7.800 de persoane cu dizabilități pentru eliberarea certificatului de handicap și obținerea gratuităților de transport, adunând toate serviciile într-un singur sediu.
Cele 7.800 de persoane cu dizabilități înregistrate în Sectorul 4, nu vor mai fi nevoite să traverseze jumătate din sector, pentru a-și revendice drepturile prevăzute de lege.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC4) și Primăria Sectorului 4 au decis să simplifice circuitul care trebuie parcurs de cei 7.800 de persoane cu dizabilități pentru eliberarea certificatului de handicap și obținerea gratuităților de transport, adunând toate serviciile într-un singur sediu.
“Cele mai multe sesizări pe care le-am primit din rândul celor 7.800 de persoane cu dizabilități pe care le avem în evidență, s-au referit la faptul că oamenii erau nevoiți să meargă la sediul din Str. Covasna, pentru a depune documentația necesară eliberării certificatului, apoi mergeau până la sediul din Șos. Olteniței, pentru a-și revendica drepturile. Acum nu vor mai fi nevoiți să facă acest drum, pentru că toate aceste servicii sunt disponibile în spațiul din Șos. Olteniței nr. 252-254, care a fost reamenajat, modernizat și accesibilizat“, a declarat Mihaela Ungureanu, Directorul DGASPC4.
Citește și: Sectorul 4 are prima creşă din țară pentru copii cu dizabilităţi
Potrivit oficialului primăriei, 60 de persoane trec zilnic, în medie pragul sediului Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, fluxul fiind continuu pe tot parcursul anului.
“Era cu adevărat o situație neplăcută pentru persoanele cu dizabilități, care erau nevoite să parcurgă un drum destul de lung pentru a putea obține facilitățile CFR, Metrorex sau RATB. În cazul lor, orice drum în plus este dificil, mai ales dacă nu au însoțitor permanent, sau rude apropiate la care să apeleze. Sper că măsura unificării celor două sedii le va ușura demersurile pentru obținerea sau reînnoirea anuală a actelor“, a spus Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Se lucrează 5 zile pe săptămână
La noul sediu din Șos. Olteniței nr. 252-254, bloc 151, programul de lucru cu publicul este:
– Luni, marți și miercuri – 8.00 – 16.30;
– Joi – 8.00 – 18.30;
– Vineri – 8.00 – 14.00.
Actele necesare pentru depunerea dosarului de evaluare complexă a unei persoane adulte cu handicap
- CI/BI – în original și copie (al titularului dosarului și, după caz, al persoanei care depune dosarul);
DOCUMENTE MEDICALE:
- scrisoare medicală tip – de la medicul de familie – obligatorie pentru cazurile noi și pentru persoanele nedeplasabile;
- referat medical privind starea prezentă – de la medicul specialist – obligatoriu se descrie diagnosticul complet, stadiul bolii, evoluția bolii, posibilitatea de recuperare, tratament, recomandări;
Alte documente:
- teste sau examene în funcție de afecțiuni;
- bilete de ieșire din spital;
- documente solicitate de Comisia de Evaluare în Planul de Reabilitare și Integrare Socială.
DOCUMENTE PRIVIND VENITURILE, în funcție de situația personală:
- adeverință de salariat – pentru persoanele salariate, sau adeverință ANAF – pentru cele fără venituri;
- adeverință pentru persoanele care primesc beneficii sociale (șomaj, ajutor social, etc.);
- decizie pensie și talon de pensie recent – pentru pensionari;
- Copia ultimului certificat de încadrare în grad de handicap – pentru cazurile revizuibile;
- Negație – doar pentru cei care au pe actul de identitate o adresă valabilă pe raza altui sector/județ;
- Adeverință pentru persoanele internate în centru;
- Anchetă socială în cazul în care persoana nu locuiește pe raza sectorului 4;
- Două dosare din carton (cu șină).
ACTELE POT FI depuse la Registratura DGASPC Sector 4 în șos. Olteniței, nr. 252-254, bloc 151, parter.
Pentru informații suplimentare puteți accesa site-ul DGASPC Sector 4