Se poate și așa: Termoenergetica, amendată pentru că nu a furnizat agent termic la temperatura din contract

4689

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Termoenergetica Bucureşti pentru că nu furniza agent termic la temperatura din contract, respectiv 55 – 60 de grade Celsius, unei asociaţii de proprietari.

ANPC a transmis că a avut loc un control în ultimele zile ale anului la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA pentru a verifica motivele nerezolvării celor 31 de reclamaţii ale unei asociaţii de proprietari din Sectorul 3 al Capitalei, deşi în baza de date a companiei figurau ca fiind rezolvate, precum şi pentru faptul că aceasta nu furnizează agentul termic la temperatura din contract, respectiv 55 – 60 grade C.

Citește și: VIDEO – Iată cum va arăta intersecția Eroii Revoluției! Primăria Sectorului 4 resistematizează întreaga zonă

În urma neregulilor constatate, Termoenergetica a fost amendată cu 10.000 de lei şi a fost dispusă măsură de restituire a contravalorii serviciului neprestat, recalcularea acestui cuantum urmând a se face conform clauzelor contractuale.

Tineretului – avaria remediată, temperatura apei calde ajunge la consumator la sub jumătate din parametri

”În ceea ce priveşte sesizările depuse de consumatori, în momentul de faţă, situaţia constatată de comisari în teren este următoarea: în cazul uneia dintre ele operatorul economic a făcut dovada acordării diminuărilor conform contractului, acestea evidenţiindu-se în factura din luna decembrie; în cazul alteia, avaria semnalată în zona Tineretului, nominalizată de cetăţeni, a fost remediată, temperaturile apei calde livrate fiind în parametri, dar temperatura agentului termic furnizat de CET Progresul, deşi a fost livrată în parametri, a ajuns în punctul termic la sub jumătate din valoare, situaţie în care temperatura la care agentul termic ajunge la consumator nu poate fi asigurată conform contractului”, a transmis ANPC.

Sursa citată a mai precizat că reprezentanţii Termoenergetica declară că zona vizată, Tineretului, este alimentată fie de CET Sud, fie de CET Progresul, ale căror arii de acţiune fiind întinse, nu există posibilitatea asigurării parametrilor corespunzători.

”Din cele şase CET-uri din Bucureşti, în prezent sunt funcţionale doar patru. În acest moment, la sesizarea asociaţiei de proprietari din sectorul 3, reprezentanţii Termoenergetica SA au început acţiuni de remediere a disfuncţionalităţilor”, a mai explicat ANPC.