Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată a consilierilor PNL Sector 4 și a dispus anularea majorării taxei de salubrizare stabilită prin Hotărârile Consiliului Local Sector 4 nr. 347/2018 și 2/2018.
Încasarea taxei este suspendată până la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit sursei citate.
Potrivit celor două hotărâri, taxa de salubrizare din Sectorul 4 este:
– în cuantum de 9,6 lei/lună/persoană dacă au venituri nete lunare mai mari de 2.000 lei;
– în cuantum de 6 lei/lună/persoană dacă au venituri nete lunare mai mici de 2.000 lei, inclusiv minori.
– în cuantum de 80 de lei/lună pentru fiecare altă entitate indiferent de formă de organizare, cum ar fi: persoanele juridice, persoanele fizice care exercită orice profesii liberale, persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale și înreprinderile individuale etc, care au sediul social și/sau punctul de lucru activ/expirat, indiferent dacă se desfășoară sau nu activitate economică, excepție facând doar contribuabilii care se află în suspendare de activitate sau sunt radiați din registrele organelor competente.
– în cazul neachitării taxei anticipat sau până la dată de 20 ale fiecărei luni pentru luna anterioară, taxa va fi de 12 lei, indiferent de veniturile persoanei.
– în cazul unui imobil (sau mai multe imobile situate pe raza sectorului 4) cu o suprafață totală ocupată la sol mai mare de 2.000 m.p., proprietatea unei persoane fizice/juridice/alt tip de entitate, indiferent de forma de organizare se va achita în plus o taxă de 40 lei pentru fiecare metru cub ce depășește cantitatea de 1 metru cub lunar.
Citește și: BOMBĂ!!! Taxa de salubritate din sectorul 4, anulată de Tribunalul București
Iată comunicatul de presă postat de către Primăria Sectorului 4 pe site-ul oficial:
Primăria Sectorului 4 pierde anual 10.000.000 de euro de la buget din cauza celor care nu plătesc taxa de salubrizare. Cu această sumă pot fi construite în sector 20 de grădinițe, 25 de școli sau un spital. Din 50.000 de firme care au sediul social în Sectorul 4, doar 4.000 au plătit anul trecut taxa de salubrizare.
Chiar și în aceste condiții, instanța a hotărât, astăzi, suspendarea hotărârilor Consiliului Local al Sectorului 4 nr. 2/2018 și 347/2017, care obligă persoanele fizice și juridice să achite taxele de salubrizare la un cuantum adaptat indicatorilor economici actuali. Decizia instanței nu este, însă, definitivă și poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile. Această sentință nu a fost însă comunicată oficial către Primăria Sectorului 4, dar edilul Daniel Băluță este hotărât să o atace la instanța superioară.
„Hotărârea nu a fost comunicată oficial către noi. După comunicare, vom face recurs. Este doar o etapă procesuală. Când vom avea o decizie definitivă, o vom aplica cu strictețe, așa cum se întâmplă de altfel în privința tuturor sențințelor pronunțate în dosarele în care Primăria Sectorului 4 este parte. Salubrizarea este un serviciu de utilitate publică și trebuie plătită. Peste tot în lume există această taxă. Bani care pot fi folosiți pentru proiecte importante pentru toți cetățenii. Nu este posibil ca un partid, de orice fel, cu atât mai mult liberal, să îndemne cetățenii să încalce legea și să nu își plătească taxele. Nu opunându-te tuturor proiectelor bune câștigi electoratul, ci venind cu proiecte viabile și bine gândite. PNL aruncă la gunoi investiții importante.”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.