Regia Autonomă de Distribuţie şi Transport al Energiei Termice (RADET) este de luni oficial în faliment, potrivit unei decizii definitive a Curții de Apel București.
Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile declarate de părți la decizia din 17 aprilie 2019 a Tribunalului București, prin care magistrații au decis intrarea în faliment a RADET.
„Respinge apelurile ca nefondate. Definitivă”, se arată în decizia de luni a CAB.
„Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureștenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, și că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluție de reorganizare a activității acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluția înființării Companiei Municipale Termoenergetica”, a precizat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, într-un comunicat.
Alexandru Burghiu, administratorul RADET, a explicat într-un interviu pentru Radio România Actualități ce înseamnă falimentul singurului distribuitor de energie termnică din București:
„Ce trebuie să înţelegem şi despre acest faliment. Singura entitate, singurul creditor care cere falimentul RADET în momentul de faţă este ELCEN, prin Guvernul României. Este un mare paradox, că Statul cere falimentul Statului, dar mai mult, o parte din sistem cere falimentul întregului sistem! Ceilaţi creditori – ANAF, Engie – nu s-au pronunţat pentru faliment. Ăsta este paradoxul în care trăim! O să vă gândiţi la ce înseamnă motivul. Este extrem de simplu – în cazul unui faliment, ANAF va trebui să facă o restituire de TVA de 550 de milioane! Un administrator judiciar are un comision, pe care noi îl denumim «de insucces», de 2,75%. O să vă las pe dumneavoastră să faceţi calculele şi să vedeţi cât va câştiga acest administrator judiciar. Locuitorii Capitalei sunt cei care au de suferit în urma tuturor acestor acţiuni – atât locuitorii, cât şi angajaţii”, a declarat pentru RRA Alexandru Burghiu.
Deși administratorul special al RADET promitea că indiferent de situaţia economică, juridică sau financiară a acestei regii, apa caldă şi căldura „vor fi furnizate fără întrerupere”, nu este clar încă în ce fel se va realiza acest lucru, asta deoarece Tribunalul București a decis intrarea societății în faliment și „sigilarea bunurilor”.